Ministrul desemnat pentru relaţia cu Legislativul, Mircea Duşa, a depus joi seară, la Parlament, lista cu miniştrii care urmează să facă parte din Guvernul Ponta şi programul de guvernare, informează Agerpres.
Vineri dimineaţă, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni într-o şedinţă comună pentru a stabili calendarul audierilor miniştrilor nominalizaţi la comisiile parlamentare de specialitate, precum şi data şedinţei de plen în care Guvernul urmează să solicite votul de învestitură.
Cel mai probabil luni, vor avea loc atât audierile în comisiile de specialitate, cât şi şedinţa de plen comun în care va fi votat Guvernul.
Programul propus de USL cuprinde 17 capitole, acestea fiind stabilite având în vedere perioada scurtă de timp în care va exercita guvernarea, cinci priorităţi esenţiale.
Este vorba despre:
1. respectarea legilor, fără excepţii, fără derogări sau scuze;
2. repararea inechităţilor sociale;
3. implementarea unei viziuni economice de lungă durată, care să ofere predictibilitate, locuri de muncă şi să protejeze resursele naturale ale ţării;
4. depolitizarea administraţiei publice - doar miniştrii şi secretarii de stat vor fi numiţi şi sprijiniţi politic;
5. toleranţă zero faţă de corupţie şi clientelism şi continuarea eforturilor pentru atingerea obiectivelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
Potrivit programului de guvernare, cele 17 capitole se referă la:
- bugetul public şi politica economică
- afaceri europene, gestionarea fondurilor structurale şi de coeziune; programele de asistenţă nerambursabilă ale Spaţiului economic european şi coordonarea procesului de gestionare a afacerilor europene
- sănătate
- economie, comerţ şi mediul de afaceri
- cultură
- administraţie şi interne: ordine ş