„A împărţit sute de milioane de lei vechi celor două fete şi băiatului lui pentru construirea de case şi afaceri şi cumpărarea de maşini”. Este declaraţia fostei menajere a lui Nicolae Nedelcu în dosarul CAR-ului care a lăsat fără economii cel puţin 400 de deponenţi. 20 dintre ei au decedat înainte să mai vadă vreun bănuţ din sumele depuse
Ieri, la Braşov a avut loc un nou termen în procesul falimentului fostului CAR „Universul Familiei”.
În faţa instanţei ar fi trebuit să fie audiaţi martorii cheie propuşi de DNA, cenzorul şi fosta contabilă a CAR-ului, însă aceştia nu s-au prezentat. Au fost făcute, în schimb, dezvăluiri interesante: printre cei care au dat declaraţii s-a numărat Ionel Ţâmpău, directorul unui CAR din Botoşani, care l-a ajutat pe Nicolae Nedelcu, administratorul „Universului Familiei” cu circa 13 miliarde de lei vechi, folosiţi pentru cumpărarea de terenuri. Datoriile au fost stinse prin declararea lui Ţâmpea coproprietar la două proprietăţi ale lui Nedelcu. „La un moment dat aveam în derulare construcţia unui bloc cu 4 etaje şi i-am cerut banii, însă mi-a zis că nu-i are. Am venit la Braşov de 3-4 ori, când mi-a arătat că a investit banii la Hălchiu, pe strada Merilor, pe strada De Mijloc (din Braşov – n.red.) la el acasă, şi mi-a zis că e de acord să mă facă coproprietar. Nu mi-a zis că are probleme cu banii, îmi dădea de înţeles că banii nu sunt împrăştiaţi peste tot”, a declarat Ionel Ţâmpău, directorul unui CAR din Botoşani. „Societatea aceasta nu avea bani încă de la înfiinţare, din 1999. Domnul Ţâmpău îi dădea bani domnului Nedelcu, dar bineînţeles nu degeaba, ci cu dobânzi fabuloase, pentru ca, în final, când domnul Nedelcu nu a mai fost solvent, omul să primească jumătate din proprietatea de pe strada Merilor. Lucrurile au început să se liniştească, să se clarifice, însă partea proastă este că dacă nu se înd