Iubitorii de flori şi cei care au făcut o pasiune din amenajarea grădinii sunt aşteptaţi din 4 şi până în 6 mai în Piaţa Mare, la Festivalul Grădinilor.
Potrivit organizatorilor, Festivalul Grădinilor va aduce în faţa publicului larg tot ceea ce înseamnă produse şi servicii pentru amenajarea grădinilor, parcurilor, spaţiilor verzi.
Pasionaţii şi iubitorii de flori vor fi întâmpinaţi cu reduceri importante de preţ de către producători şi importatori de flori, arbuşti, mobilier de gradină, scule şi unelte de grădinărit din Timişoara, Arad, Piteşti, Bucureşti, Sibiu.
În cadrul evenimentului, vor avea loc o serie de prezentări şi demonstraţii practice susţinute de către specialişti şi firme din domeniu, pe teme legate de creşterea şi întreţinerea florilor, amenajarea grădinilor şi spaţiilor verzi, rolul grădinilor publice în viaţa comunităţilor locale.
În cadrul Festivalului grădinilor se vor organiza ateliere de creaţie artistico-plastică în care vor fi implicaţi copii de vârsta preşcolară şi şcolară mică. Aceştia vor fi provocaţi să îşi dea frâu liber imaginaţiei şi să realizeze, sub îndrumarea cadrelor didactice, lucrări practice şi artistico-plastice cu tema „Festivalul grădinilor” (pictură şi lăcuire flori din gips; decupare/lipire ornamente florale; origami – flori multicolore; desen – flori, aranjamente florale, decoraţiuni; tablouri florale – tehnica şerveţelului; bucheţele de flori din hârtie creponată). Atelierul va fi deschis în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10-18.
Evenimentul va avea loc între orele 10:00 şi 21:00, iar intrarea este liberă.