Victor Ponta a anunţat joi că a decis ca Victor Alistar să nu facă parte din miniştrii pe care îi va propune Parlamentului.
Măsura a fost luată pentru a nu pune în pericol învestirea întregului Guvern şi pentru a nu crea niciun fel de animozitate. Victor Alistar trebuia să fie ministru delegat pentru strategii guvernamentale.
Acesta declarase miercuri că va rămâne în Executiv şi că nu se află într-o situaţie de incompatibilitate. Tot miercuri, Victor Ponta a spus că, împreună cu juriştii USL, studiază documentele legate de Victor Alistar, precizând că, dacă va fi o situaţie controversată sau elemente neclare, va face altă nominalizare.
Victor Alistar are interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de trei ani, până în 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilităţii sale, rămas definitiv în august 2009, iar alte litigii iniţiate de ANFP se referă la alte situaţii, a precizat, miercuri, ANI. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat, marţi seară, pentru Mediafax, că litigiul instituţiei sale cu Victor Alistar este încheiat, directorul executiv al Transparency International România aflându-se sub interdicţia de a ocupa o funcţie publică.
Premierul desemnat, Victor Ponta, a mai spus joi că va trimite la Parlament, în cursul serii, componenţa Guvernului şi programul de guvernare. El a precizat că face acest lucru pentru că vineri se vor reuni Birourile Permanente ale celor două Camere.
Victor Ponta a anunţat joi că a decis ca Victor Alistar să nu facă parte din miniştrii pe care îi va propune Parlamentului.
Măsura a fost luată pentru a nu pune în pericol învestirea întregului Guvern şi pentru a nu crea niciun fel de animozitate. Victor Alistar trebuia să fie ministru delegat pentru strategii guvernamentale.
Acesta declarase miercuri că va rămâne în Executiv şi că nu se af