Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR: Leul prea sensibil, o provocare pentru România

Publicat in Adevarul, joi 3 mai 2012 ·

Analiştii Băncii Comerciale Române (BCR) au prezentat ieri un set de 10 provocări pe care le are de înfruntat economia românească în 2012, una dintre cele mai importante fiind sensibilitatea leului.

Prognozele BCR pentru acest an arată că moneda naţională ar putea fi tranzacţionată în intervalul de 4,3-4,5 lei/euro în cea mai mare parte a anului, iar creşterea economică ar putea fi în jur de 1%. „Inflaţia îşi va inversa trendul (de pe scădere pe creştere -n.n.) în partea a doua a anului, dar va rămâne în intervalul-ţintă stabilit de BNR pentru 2012. Dar îmbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor europene la peste 60% şi atragerea de investiţii străine directe în agricultură, industria prelucrătoare şi turism ar putea determina reducerea deficitului de cont curent cu 2-3% din PIB pe termen mediu.

Dictatura sentimentului

„Din păcate, în această perioadă suntem în plină dictatură a sentimentului, investitorii acţionează mai mult emoţional şi autorităţile - române sau europene - trebuie să gestioneze cu maximă atenţie pieţele", a afirmat Lucian Anghel, economistul şef al BCR, cu ocazia prezentării Raportului macroeconomic „România - Top 10 provocări".

Anghel a arătat că elementul-cheie pentru creşterea economică este găsirea surselor de finanţare la costuri cât mai mici. De aceea, atragerea de fonduri europene - adică finanţarea la cele mai mici costuri posibile - este esenţială, însă accesarea acestor bani nu e deloc uşoară. „Performerul, respectiv cel mai activ stat în atragerea de fonduri structurale are o rată de absorbţie de 46%, nu 100% sau 80-90%. Asta înseamnă că este foarte dificilă atragerea de fonduri, dar nu cred că la Bruxelles va plânge cineva din cauza faptului că banii europeni n-au fost cheltuiţi", a mai spus Lucian Anghel.

Economia, încă departe de potenţial

Graficele din raportul BCR arată că Pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 12 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 51 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°