Antrenorul Petrolului povesteşte cum îl bate mereu pe finul său la tenis de cîmp şi cum plănuieşte să-l învingă diseară şi la fotbal.
- Domnule Mulţescu, cum l-aţi cunoscut pe Stoichiţă?
- Cu Mihai mă ştiu de prin 1973, cînd a venit la Petroşani. Am avut şi eu o contribuţie la transferul lui. Atunci au venit conducătorii clubului la mine şi mi-au spus că-i interesează Stoichiţă, le-am spus că şi mie mi-a plăcut, aşa că şefii l-au adus şi am cîştigat împreună Cupa României în anul imediat următor.
- Cum de v-aţi apropiat atît de mult încît să-i fiţi naş?
- Era o plăcere să stai în preajma lui. Ne-am împrietenit repede, el era un om şcolit, ştia multe limbi străine, doar crescuse cu bonă! O bonă ce a fost a doua mamă pentru el, o femeie deosebită pe care el a iubit-o foarte tare. O doamnă ce emana numai bunătate şi care făcea o mîncare nemaipomenită. Mihai a suferit şi a regretat-o multă vreme după ce a decedat, dar mama Mia, soacra mea, i-a luat locul în inima lui.
- Aţi păstrat legătura strînsă în ultima perioadă?
- Nu prea ne-am văzut des în ultimii ani, distanţa ne-a separat pentru că am antrenat în străinătate ba eu, ba el. Mai jucăm tenis din cînd în cînd.
- Şi cine e mai bun?
- (rîde cu poftă) Cine cîştigă?! Păi, Divizia A, adică eu, şi Divizia B se întîlnesc numai în Cupă! Nu mai jucăm unu contra unu pentru că e diferenţă prea mare, îl bat prea rău! Mai avem nişte prieteni şi jucăm la dublu, mai facem o mişcare, o caterincă, o ironie.
- Iar la fotbal cine stă mai bine?
- Chiar nu ştiu exact, dar şi eu am cîştigat de cîteva ori. Sînt naşul lui, deci trebuie respectată tradiţia asta şi să cîştig acum. Sîntem noi prieteni buni, însă rivalitatea e mare pe teren, acolo, mai ales că el e stelist, pe cînd eu sînt dinamovist.
Ultima dată, "Lippi" a fost bătut cu bulgări
Dacă la tenis Stoichiţă n-are
