Anchetatorii au identificat componenta principală a înregistratorului de bord al elicopterului prăbuşit în zona localităţii Ostrov, urmând ca specialiştii Ministerului Transporturilor să descifreze datele tehnice ale aparatului şi convorbirile purtate de membrii echipajului, anterioare accidentului, potrivit Mediafax.
"În continuarea cercetărilor în cauza având ca obiect accidentul aviatic petrecut la data de 26 aprilie 2012, în zona Ostrov, în prezent se derulează procesul de identificare a cadavrelor, sens în care s-au solicitat din Ucraina date de la familiile acestora, pentru ca în urma comparării dintre acestea şi probele ADN ridicate de la cadavrele găsite la faţa locului, să se poată stabili cui aparţine fiecare dintre acestea", informează, joi, Biroul de presă al parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Cu ocazia cercetării la faţa locului au fost ridicate toate resturile si componentele elicopterului, iar joi, 3 mai, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, împreună cu o comisie de specialitate a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile din cadrul Ministerului Transportului şi Infrastructurii, s-au deplasat la locul unde se află depozitate acestea şi au identificat componenta principală a înregistratorului de bord (cunoscută sub denumirea de "cutia neagră").
Totodată, în perioada următoare se va dispune o constatare de specialitate la Ministerul Transporturilor, pentru a se putea descifra datele tehnice ale aeronavei şi convorbirile purtate de membrii echipajului în momentele anterioare prăbuşirii elicopterului, precizează sursa citată.
În 26 aprilie, două elicoptere KA 32 (26), aparţinând unei firme din Republica Moldova, au decolat din Chişinău, ele zburând în echipă. Ele aveau la bord echipaj şi pasageri din Ucraina.
La un moment dat, elicopterul din faţă a pierd