Filmul francez „Polisse – Îngerii păzitori“ prezintă activitatea brigadei de Protecţie a Minorilor a poliţiei pariziene cu o minuţiozitate şi o îndemânare artistică demne de munca acestor eroi anonimi.
Cronică de film
Pelicula a concurat anul trecut în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, de unde a plecat cu un Premiu al Juriului. Atenţie, nu este vorba despre Marele Premiu al Juriului, ci de un premiu special prin care juraţii au dorit să marcheze, totuşi, prezenţa unei pelicule de o forţă şi de o sinceritate ieşite din comun.
Se dovedeşte, astfel, că, la un festival important, adevăratele bijuterii trebuie căutate de multe ori la baza palmaresului, sau chiar în afara acestuia.
Regizoarea Maïwenn (născută Maïwenn Le Besco, în 1976) - interpretă a divei Plavalaguna în „Al cincilea element" şi posesoare a unei fiice cu Luc Besson - este la bază actriţă, iar acesta este al treilea lungmetraj al său.
Delicte şi anchete
Cei care se vor duce la film atraşi (doar) de subiectul său - care spune că vom asista la cazurile pe care le rezolvă zilnic o secţie specială a poliţiei franceze - vor trebui să facă un efort de adaptare, răsplătit însă din plin.
Activitatea brigadei respective, mai exact cea de protecţie a minorilor (majoritatea cazurilor sunt de molestare sexuală), ne este arătată, într-adevăr, şi facem „cunoştinţă" cu membrii săi - veritabili „eroi necunoscuţi" -, dar aşa cum nu aţi mai văzut până acum.
„Polisse" este o piesă rară în cadrul cinematografului dedicat activităţii poliţiei (să nu-i zicem „poliţist", pentru că nu este cazul), în orice caz rară pentru ultimii ani.
Filmul sacrifică spectaculozitatea inerentă anchetelor respective (este vorba inclusiv despre o razie în tabăra unor romi/ţigani români, asupra cărora, din fericire, nu se insistă prea mult, ca, de altfel, asupra niciun