Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va arăta reţeaua de transport în comun după modernizare?

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 4 mai 2012 ·

Primăria Cluj-Napoca va derula în următorii trei ani patru proiecte cu finanţare europeană, valoarea totală a acestora fiind de peste 28 milioane de euro.

Primăria Cluj-Napoca va moderniza reţeaua de transport în comun cu aproape 40 milioane lei, din fonduri europene. Staţiile vor fi modernizate, vor fi introduse automate pentru bilete, iar treptat vor fi înlocuite biletele cu carduri.

Primarul Radu Moisin a semnat, miercuri, la Bucureşti, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, patru contracte pentru proiecte finanţate din fonduri europene.

Valoarea totală a celor patru proiecte ajunge la 28,4 milioane euro şi se referă la finanţarea pentru Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC), realizarea de case sociale integrate pentru comunitate, pe strada Iuliu Coroianu nr. 5, înfiinţarea centrului multifuncţional de servicii sociale integrate Ţara Minunilor, pe strada Înfrăţirii nr. 15 şi modernizarea şi extinderea sistemului de transport public în comun în Zona Metropolitană Cluj - etapa I.

Unul din cele patru proiecte face referire la modernizarea şi extinderea sistemului de transport public în comun în Zona Metropolitană Cluj – etapa I. Proiectul are o valoare totală 39,967 milioane lei, din care 27,567 milioane lei sunt fonduri nerambursabile. solicitată. Radu Moisin a declarat că proiectul va fi terminat în cel mult un an şi jumătate.

Cele 87 de staţii de transport public vor fi modernizate astfel încât vor avea un design atractiv şi vor fi dotate cu bănci, coşuri de gunoi şi panouri de afişaj. Va fi realizat un sistem automat de eliberare a legitimaţiilor de călătorie.

De asemenea, în zonele cu un flux important de călători vor fi amplasate 61 de automate pentru eliberarea legitimațiilor de călătorie non stop şi şapte centre de vânzare a legitimațiilor de călătorie.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 2 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

George Simion, primit cu entuziasm de românii din Bruxelles. Au ieșit în stradă „să îl vadă pe viitorul președinte”

Cancan acum o ora
Turneul european al lui George Simion, candidatul AUR la Președinția României, a continuat – joi – la Bruxelles cu întâlniri cu responsabili europeni, dar și cu reprezentanții comunității românești din Belgia, potrivit unui comunicat de presă al for

MAE, atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Transportul public de suprafață se oprește complet în capitala Sofia

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunță cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria despre faptul că sindicatele din domeniul transportului public metropolitan de la Sofia vor desfăşura activităţi de protest

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 43 minute
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

Un ucrainean de 21 de ani a fost inculpat pentru incendiul de la casa premierului britanic Keir Starmer

Adevarul acum o ora
Poliția britanică a anunțat că un ucrainean în vârstă de 21 de ani a fost acuzat de incendiere în urma unei anchete antiteroriste privind o serie de incendii în Londra, inclusiv la locuința privată a prim-ministrului Keir Starmer.

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

vin.

7°/10°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

vin.

3°/15°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/20°
lun.

10°/20°