Braşovenii recunosc că-i irită lipsa de logică în politica braşoveană, dar nemerniciile pe bandă rulantă au început să-i plictisească.
Deşi bursa vorbelor e alimentată din plin şi ţi se dau detalii despre averile ilicite ale unor politicieni locali în funcţie, când vine vorba de alegeri şi schimbarea lor, cetăţeanul devine (brusc) circumspect în demersul prin care încerci să-l convingi că trebuie să participe neapărat la vot.
Cetăţeanul se teme de represalii: se simte ameninţat de primarul în funcţie, de patronul aservit unor partide ca PDL sau USL care se succed la guvernare, de directorul şcolii la care învaţă copilul şi care e omul puterii, de medicul de familie şi preotul din sat. (Angajatul firmei care toarnă mult asfalt în zonă, întrebat fiind cu cine va vota, a răspuns că “pentru păstrarea locului de muncă, trebuie să pun ştampila pe cine zice şefu”!)
Doresc să-i impulsionez pe braşoveni, să-i încurajez să voteze după conştiinţa lor, dar după ce am colindat toate localităţile judeţului, nu m-a cuprins încrederea pentru viitorul apropiat. Politica promovată de baronii locali – LA VREMURI NOI, TOT NOI – a căpătat contur. Se fac infuzii pe investiţii la comune şi oraşe de către Consiliul Judeţean şi Guvern, se derulează acţiuni de voluntariat şi sărbători câmpeneşti din bugete locale, se iniţiază deplasări turistice prin “generozitatea” d-lui Primar sau candidatului de Primar, se dau ajutoarele sociale restante din ultimii patru ani, manevre peste manevre pentru impresionarea electoratului de-o anumită parte.
În munca de reconsiderare a PRM, ca partid naţional şi creştin care nu şi-a dovedit capacitatea de conducere şi guvernare, dar care a luat atitudine împotriva privatizărilor frauduloase şi a corupţiei, ne-am pregătit ca şi la nivelul Organizaţiei Judeţene Braşov să prezentăm alegătorilor o echipă capabilă să asigure schimbarea.