Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, duel pentru locul 6!

Publicat in Impact in Gorj, vineri 4 mai 2012 ·

Dacă nu pierd la Galaţi, oltenii se vor menţine cu şanse mari în lupta pentru primul loc sub poziţiile europene

Oţelul – Pandurii e un meci special. O finală pentru locul şase, primul de sub poziţiile de cupe europene, dar mai ales un joc special pentru Petre Grigoraş, tehnician care se întoarce acolo unde a muncit trei ani şi jumătate. „A trecut de atunci. Oţelul a trecut printr-o schimbare totală în ultimul timp. Chiar dacă am lucrat cu mulţi jucători de la Oţelul, la puţin timp au câştigat titlul şi Super cupa alături de Dorinel Munteanu. O performanţă care va fi cu greu egalată la Galaţi. E un meci special dintr-un anumit punct de vedere, am lucrat la Galaţi 3 ani şi jumătate şi m-am simţit extraordinar acolo. Am avut o relaţie bună cu toată lumea şi e normal că mă reîntorc acolo şi să am un anumit sentiment vizavi de cei acea perioadă. De când am plecat de acolo am mai jucat o dată la Galaţi şi am pierdut cu 4-0 pe când eram la Iaşi”, spune Grig.

Actualul antrenor al pandurilor a fost amintit de şeful Oţelului, Marius Stan imediat după câştigarea titlului de anul trecut. „Grig, şi tu ai o contribuţie pentru această performanţă şi pentru asta îşi mulţumesc”, i-a spus Stan lui Grigoraş. Miza meciului de duminică este mare. Pandurii alături de Oţelul, U Cluj şi Astra se bat pentru locul şase.„

Pentru locul şase se bat vreo patru echipe, şi Astra se bate acolo pentru că e o echipă bună. Mai sunt 15 puncte în joc, e grea lupta pentru locul 6. Suntem noi, Oţelul şi U Cluj. Avem şi un program greu, jucăm la Galaţi, apoi cu Vaslui, mergem la Rapid, echipe care se bat la titlu. Mai avem şi cu Petrolul şi Chiajna”, a mai comentat Grig. Dar duminică seara de la ora 19.30, Petre Grigoraş va fi adversarul fostei sale echipe. „Oţelul e greu de învins pe teren propriu. Doar CFR şi Steaua au câştigat acolo. O victorie acolo ar fi o surpriză mare şi plăcută.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 17 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°