Cum le-a fost lor, colegilor noştri şi studenţilor lor de la Universitatea Chieti-Pescara, cei cu care lucrăm în colaborare, drumul de la Pescara la Bucureşti, nu ştiu. Ştiu însă că de la Bucureşti la Potlogi nu le-a fost uşor; dar nici nouă. „Calea Domnească“ – cum s-ar fi numit probabil dacă cineva şi-ar fi dat osteneala să pună în valoare curtea lui Constantin Brîncoveanu şi să faciliteze accesul vizitatorilor, sau măcar să-l permită – drumul care leagă autostrada de satul Potlogi era impracticabil. Un fel de crater uriaş, cît toată lăţimea lui, a împiedicat trecerea microbuzului cu profesori şi studenţi italieni către destinaţie; au trebuit să întoarcă şi să ajungă mai tîrziu la Potlogi, făcînd un mare ocol. Cei cu autoturismele şi-au forţat norocul: le-au golit de oameni şi bagaje, pentru ca apoi şoferii să fie ajutaţi, prin împingeri bine plasate în anumite puncte ale caroseriilor, să-şi treacă maşinile într-o rînă de partea cealaltă a dezastrului rutier.

Odată ajunşi acolo, am uitat de inconvenientele drumului. Şi ne-am lăsat copleşiţi de farmecul locului. E drept că asta s-a făcut cu precădere cu ajutorul cunoştinţelor de istorie a arhitecturii şi al imaginaţiei, fiindcă din curtea „prinţului aurului“ – cum îl numeau turcii – au mai rămas doar poarta de intrare, palatul şi biserica alăturată. Cîteva ziduri răzleţe mai sugerează forma incintei de zid care înconjura domeniul voievodului.

DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La CăiuţiE de notorietate faptul că Brîncoveanu făcea numeroase călătorii prin ţară, la moşiile pe care le deţinea şi nu numai. Căldura Bucureştiului îl mîna în fiecare vară către vechea curte de la Tîrgovişte şi un întreg ceremonial îi însoţea plecarea, drumul şi întoarcerea de toamnă în capitală. Dacă, la începutul domniei lui, opririle pe a