Conform profilului lui de pe Facebook, unul din citatele favorite ale chestorului Liviu Popa este "legea lui Murphy despre poliţie: tot ceea ce faci îţi poate crea necazuri, chiar şi atunci când nu faci nimic". Dar dacă, în locul tău, face soţia?
Citiţi prima parte a anchetei "Cine este şeful Poliţiei Române?" - Chestorul Liviu Popa a ultragiat o procuroare şi a pălmuit un poliţist
Şeful Poliţiei Române este căsătorit cu Popa Viorica Mihaela, şef serviciu la o bancă privată. Numele soţiei figurează în declaraţiile de avere ale lui Liviu Popa din 2009, ca şi coproprietar al unui teren de 1736 metri pătraţi (intravilan) din Oradea, al unui apartament de 102 metri pătraţi şi al unei case de 164 metri pătraţi, construită în 2008 în acelaşi oraş. Un an mai târziu, în declaraţiile de avere cei doi soţi figurează ca fiind fiecare titular pe câte un imobil – Liviu Popa deţine integral apartamentul achiziţionat în 2002, iar soţia lui – casa de locuit. În toate declaraţiile de avere completate de-a lungul timpului (doar patru dintre ele, depuse în perioada 2009 - 2011, sunt publice pe internet), Liviu Popa menţionează datoriile pe care le are la două bănci din Oradea: un credit ipotecar pe 30 de ani de 50.000 de euro, contractat în 2007, un alt credit, pe 10 ani, de 15.000 de euro, contractat în acelaşi an, şi încă un credit ipotecar, pe 30 de ani, de 78.000 de euro, contractat un an mai târziu. Ceea ce omite Liviu Popa să raporteze, deşi în fiecare declaraţie de avere există un avertisment ce face trimitere la prevederile art.292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, sunt veniturile obţinute de soţia sa la firma unde, în perioada 21 ianuarie 2008 – 10 august 2010, a fost asociat.
GENCO COMPANY IMPORT - EXPORT
Înfiinţată în 1993, firma avea ca obiect de activitate "comerţul cu amănuntul al produselor alimentare, băuturi, produse din