Adevarul este ca si eu m-as teme, in locul domnului Crin Antonescu, de o palarie mai mare decat ceafa mea de pui. Dar imi cunosc locul, iar daca ma trage cineva de maneca si-mi spune sa ma duc la farmacie, sa iau o pastiluta, sunt tentat sa ma execut.
Ceea ce presedintele asociatiei de locatari Penthouse nr. P nu face, deoarece nu va considera niciodata ca daca indrazneste careva sa caraie nu are nimic cu el, ci e doar liber, ca de aia a murit Petre Roman la Revolutie.
Cum se antreneaza insa pentru functia de mitocan-sef, sau cel putin asa lasa impresia, e musai sa-l depaseasca pe seful plutonului de smotocitori de jurnalisti, Traian Basescu. Si intr-o zi isi va rade scafarlia, pesemne, ca sa nu-l mai intreb eu mereu pe nea Cocor, frizerul meu, daca nu-si face pomana cu el.
Pornirile sale dictatoriale, pe care le numesc, deocamdata, fara sa ma duc pe taramul medicinei, "derapaje" - nevasta-mea zice ca e de-a dreptul ulei - nu au nicio legatura cu filmul in care joaca, unde lucrurile stau asa: un organ de presa are dreptul sa injure pe cine doreste, sa considere sau nu ca domnul Basescu trebuie protejat, sa ridice osanale sau nu, pentru ca asta inseamna libertate de exprimare. Adica un amanunt garantat de Constitutie si reglementat prin legi care dau dreptul repararii prejudiciului de imagine, daca cineva nu e atat de lenes incat sa se gandeasca la asta.
De la a injura in particular un redactor sef si pana la a-i ameninta reporterii cu desfiintarea - Viktor Orban ar fi mandru de un asemenea confrate - e cale lunga. Nu cat din baldachin pana la farmacia din colt, ci din democratie pana la dictatura.
Grotescul e si mai deplin daca remarcam un alt aspect: cum poti sa promiti tu, viitorul presedinte, ca nu o sa repeti practicile nenorocitilor de portocalii, care au acaparat de la postul public pana la jurnalele de cart
