Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Stefan cel groaznic » Nikolici a adus victoria Stelei în meciul cu Petrolul, scor 2-1

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 4 mai 2012 ·

Folosit titular în Liga 1 pentru prima oară în 2012, muntenegreanul Stefan Nikolici a fost decisiv aseară. După ce Hamza a deschis scorul, atacantul i-a pasat lui Bălan la golul egalizator şi l-a învins în final pe Hamutovski. Suficient pentru Gigi Becali să declare la sfîrşit: “Nikolici rămîne la Steaua!”

Steaua a cîştigat greu şi mai speră să ia titlul graţie lui Nikolici, atacantul-rezervă împrumutat, dar mai mereu folositor.

Petrolul e echipa cu care toţi ţin cînd ea joacă împotriva rivalelor lor. Steaua s-a bucurat că ploieştenii au bătut în Ştefan cel Mare şi că au încurcat-o după aceea şi pe CFR Cluj, pe care au lăsat-o fără două puncte. Dar simpatia faţă de "lupi" îţi dispare dacă îi ai în faţă. Boudjemaa, Hamza şi Ben Djemia sună un pic ca Benzema ori Ben Arfa, ca rezonanţă a numelor şi, aproximativ, ca origine. Ei încă n-au scos Petrolul din zona care ameninţă să-i readucă pe prahovenii frumoşi şi ineficienţi în Liga a doua, dar măcar au ajuns să sperie Liga 1. MAI MULTE IMAGINI DE LA MECI!

Hamza a făcut 0-1 în Ghencea cu un "cap" de Ivan Zamorano, adică o execuţie de atacant despre care n-ai zice că e atît de bun în aer. Dar este!, mai ales cînd omul din marcaj, Chipciu, se apără mult mai lejer decît la Cupa Liceelor.

Hamza, 8 goluri în trei luni petrecute în România! "Fraţii scumpi şi excesiv mediatizaţi" Costea au strîns împreună doar cu unu în plus de-a lungul întregului sezon.

Florin a mai dezamăgit o dată şi aseară, ca titular în locul lui Tănase. Stoichiţă sau cine-o fi făcut schimbarea avea să se lămurească şi să revină după pauză cu Dodel în echipă.

Tibi & Nikolici

Dar pînă atunci, Tibi Bălan a semănat într-o fază cu fotbalistul incredibil de talentat care uimea des în tricoul Sportului şi care te făcea să-ţi pară rău că-l vezi jucînd doar în Regie, nu la un club mai mare. Tibi a tras perfect cu exteri

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 31 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 34 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 12 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°