Mircea Cărtărescu, Eminescu. Visul chimeric,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2011.
La douăzeci de ani de la apariţia primei ediţii, Mircea Cărtărescu semnează reeditarea volumului Eminescu. Visul chimeric. Ediţia de faţă păstrează „Cuvântul înapoi” (o scurtă postfaţă) din 1991 şi textul integral. Acum adaugă un „Cuvânt înainte” care aruncă o lumină nouă întregii interpretări. O însufleţeşte cu descrierea omului Eminescu, printr-un portret când imaginat, când evocat în notele contemporanilor poetului junimist, totul cu vocea prozatorului Mircea Cărtărescu, nu a criticului pe care îl întâlnim în restul studiului. În acest text preliminar este inserat şi articolul pe care autorul l-a publicat în revista Dilema veche, în celebrul număr care îşi propunea să demoleze clişeele receptării eminesciene. De data aceasta, însă, directeţea percepută la vremea respectivă chiar ca brutalitate este acum redată printr-o perspectivă profund umanizată, înduioşătoare, plină de o iubire aproape biblică.
Eminescu. Visul chimeric a fost concepută ca lucrare de licenţă şi, aşa cum declară autorul, complet rescrisă în vederea primei publicări. Cele 186 de pagini se derulează pentru ilustrarea unei singure idei critice. Aşa cum declara la prima ediţie, cum credea când a scris-o în studenţie şi cum confirmă cu ocazia reeditării de acum, Mircea Cărtărescu a găsit poarta de intrare în profunzimile operei eminesciene. Aparatul argumentativ nu se clatină nicăieri. Pentru că, pe tot parcursul cărţii, autorul îşi ţine ochii aţintiţi pe verdictul final căruia îi înconjoară rotunjimile cu toată grija sa de tânăr critic. Aşadar, după ce traversează numeroase spaţii inter-disciplinare, cu referinţe critice atât cât să servească demonstraţiei, ideea centrală e enunţată în ultimul capitol, „Masca lui Eminescu”: „Eminescu devine astfel un destin. Existenţa sa se doved
