Cel puţin două persoane au murit şi aproximativ alte 300 au fost rănite vineri, în timpul confruntărilor dintre manifestanţii ostili puterii militare şi soldaţii forţelor antirevoltă, în Cairo, conform unor surse din cadrul Ministerului Culturii. Cel puţin două persoane au murit şi aproximativ alte 300 au fost rănite vineri, în timpul confruntărilor dintre manifestanţii ostili puterii militare şi soldaţii forţelor antirevoltă, în Cairo, conform unor surse din cadrul Ministerului Culturii.
Aceste confruntări au avut loc în cartierul Abbaassiya, în apropierea Ministerului Apărării, odată cu ele crescându-se tensiunea provocată de apropierea alegerilor prezidenţiale, primul tur având loc la sfârşitul acestei luni, potrivit mediafax.
Reprezentanţi ai spitalului universitar Al-Zahra au declarat că au fost transportate la acest spital corpurile a două persoane ucise în timpul confruntărilor. Medicii aflaţi la faţa locului au susţinut că cele două persoane au fost împuşcate.
Conform Ministerului Sănătăţii, confruntările s-au soldat cu un mort, un militar. În sectorul Ministerului va fi impusă o stare de urgenţă, începând cu ora 23.00 locală (00.00, ora României) până sâmbătă dimineaţă, conform declaraţiilor generalului Muhtar al-Moulla, membru al Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA).