Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa: Nume vehiculate pentru postul de premier în varianta victoriei lui Hollande sau a lui Sarkozy

Publicat in Adevarul, vineri 4 mai 2012 ·

Deşi nici socialistul François Hollande, nici conservatorul Nicolas Sarkozy, cei doi candidaţi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică din Franţa, nu au dezvăluit încă numele viitorului prim-ministru în caz de victorie, sunt vehiculate deja personalităţile posibile care vor ocupa posturile-cheie ale viitorului guvern, notează vineri AFP.

În caz de victorie a lui François Hollande, două nume par cel mai bine plasate pentru funcţia de premier: Jean-Marc Ayrault, liderul grupului socialist din Adunarea Naţională, şi Martine Aubry, secretarul general al partidului.

Un apropiat al candidatului prezidenţial, Jean-Marc Ayrault (62 de ani), deputat de Nantes , are o cotă ridicată de când Hollande a declarat, la 26 aprilie, că premierul său va fi cineva care „cunoaşte bine deputaţii, partidul, dar care mă şi cunoaşte bine, pentru că e mai bine să ne înţelegem".

Declaraţia pare să o excludă pe Martine Aubry, despre care se ştie că nu se înţelege bine cu François Hollande, chiar dacă acesta a dat asigurări a doua zi că alegerea sa nu este făcută deocamdată.

Învinsă în finala alegerilor primare ale socialiştilor în toamnă, Martine Aubry (61 de ani) are avantajul experienţei şi al notorietăţii. Primar al oraşului Lille, ea a fost numărul doi în guvernul Lionel Jospin între 1997-2001, fiind ministrul Muncii. Un sondaj publicat luni arată că 23% dintre francezi ar dori-o ca prim-ministru, faţă de numai 7% care optează pentru Jean-Marc Ayrault.

În ce priveşte restul guvernului, fostul prim-ministru Laurent Fabius s-a poziţionat de mai multe luni ca viitor ministru de Externe, post care i-ar mai putea interesa pe Martine Aubry, pe Pierre Moscovici, ex-ministru pentru Afaceri Europene, sau pe primarul Parisului, Bertrand Delanoë. Posturi-cheie ar putea ocupa apropiaţi ai lui Hollande precum consilierul său Michel Sapin, fost ministru de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 17 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 27 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 40 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°