La Călimăneşti şi la Alba- Iulia, se desfăşoară săptă mâna aceasta un Colocviu al romanului, organizat de USR cu sprijinul autorităţilor locale, cu participarea unor romancieri din toate generaţiile.
Tema: cum se scrie un roman. Deşi i-am rugat pe participanţi să vină cu tema scrisă, spre a o putea publica ulterior într-o culegere, n-am cum să ştiu de pe acum în ce constau răspunsurile la întrebare. În ce mă priveşte, deşi n-am scris romane şi, foarte probabil, nici nu voi scrie, încerc să dau eu însumi un răspuns, bazat pe experienţa de lectură a câtorva confesiuni datorate unor meseriaşi ai genului care au avut şi cap teoretic: Henry James, Vladimir Nabokov, Umberto Eco, Milan Kundera sau Orhan Pamuk. Cărţile lor sunt traduse în româneşte şi ar fi putut servi drept model de reflecţie şi romancierilor noştri. Nu prea cred să le fi citit. Şi nu fiindcă n-ar exista şi la noi scriitori cu inteligenţa scrisului, dar fiindcă nu există cultura respectivă. Şi nu numai astăzi. Cu decenii în urmă, am mai spus-o, Dana Dumitriu, care publicase o carte despre realismul psihologic în romanul modern, fiind aşadar în temă, a avut ideea de a culege şi comenta opiniile despre roman ale marilor scriitori interbelici. A renunţat, constatând că erau pline de generalităţi şi lipsite de profesionalism. Cu minime excepţii: Camil Petrescu sau Mircea Eliade. Nici după războiul al doilea, lucrurile nu par a se fi schimbat. Iertat să fiu, dar nu-mi amintesc nici un text care să mă contrazică. Şi, nu neapărat unul în care răspunsul să fie teoretic, ci unul personal: cum am scris eu un roman sau altul. Gide lansase imediat după primul război ideea de a dubla romanul Falsificatorii de un text intitulat „Cum am scris Falsificatorii”. Radu Petrescu l-a imitat în „Meteorologia lecturii”, înfăţişând procesul elaborării romanului Matei Iliescu. Exemplele se opresc însă aici.
De
