Începând de astăzi în municipiu funcționează primul centru de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice din rețeaua administrată de RoRec la nivel național. Alexandria este al 8-lea municipiu din ţară care dispune de un astfel de centru.
Asociaţia RoRec a deschis un nou centru de colectare a deşeurilor electrice şi electronice în Alexandria. Locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ care aruncă astăzi un aparat electrocasnic vechi şi stricat sunt înscrişi automat la o tombolo în urma căreia se pot câştiga 5 frigidere, 5 cuptoare cu microunde şi 5 aspiratoare.
“Deschiderea unui centru de colectare era de foarte mult timp necesară comunităţii noastre. Suntem încântaţi să putem face un nou pas în dezvoltarea municipiului nostrum şi fac un apel la toţi cetăţenii să participle la acţiunile de colectare şi să se debaraseze de echipamentele vechi”, a declarat primarul Alexandriei, Victor Drăguşin.
Potrivit specialiştilor RoRec, din cauza conţinutului de componente nonbiodegradabile, deşeurile electrice şi electronice sunt de 10 ori mai dăunătoare decat cele menajere. Aceştia atrag atenţia asupra faptului că echipamentele electrice şi electronice pot conţine substanţe periculoase, precum mercur, nichel, plumb sau cadmiu care, netratate, pot dăuna mediului şi sănătăţii noastre.
Concert Mircea Vintilă şi trupa Brambura
Printre surprizele pregătite de asociația RoRec și municipalitate cu ocazia deschiderii primului centru de colectare a deșeurilor electrice și electronice, se numără și concertul Mircea Vintilă şi trupa Brambura. Acesta va fi precedat de tragerea la sorți din cadrul tombolei „Locul deșeurilor nu e acasă“, în cadrul cărei norocoșii vor intra în posesia a 5 frigidere, 5 cuptoare cu microunde şi 5 aspiratoare.
Spectacolul va avea loc astăzi, pe platoul din faţa Casei de Cultură, începând cu ora 1