Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev nu va participa la summitul liderilor din Europa Centrală de la Ialta, din Ucraina.
Potrivit centrului de presă al preşedinţiei bulgare, unul dintre motivele pentru anularea participării preşedintelui Rosen Plevneliev la summitul de la Ialta este situaţia fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, relatează cotidianul Trud, citat de site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.
Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei pentru a denunţa faptul că a fost bătută în închisoare, unde ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani.
Uniunea Europeană s-a declarat “dezamăgită” de condamnarea la şapte ani de închisoare a fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, acuzată de abuz în serviciu. Procesul a fost “motivat politic” şi nu a respectat standardele internaţionale, este poziţia emisă de Consiliul European, care a adăugat că acest lucru “se va reflecta” în politicile UE faţă de Ucraina.
Mai mulţi lideri de state din UE au anunţat că nu vor participa la summitul de la Ialta. Autorităţile ucrainene au trimis invitaţii pentru 20 de state. Cele 20 de state sunt Albania, Austria, Belarus, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Cehia, Letonia, Lituania, Muntenegru şi Ungaria.

Un