Nu știu încă, acum, cînd scriu, dacă Nicușor Dan va fi strîns numărul de semnături legiuite pentru a i se accepta candidatura la Primăria Capitalei. Se pare că da, însă rămîne să aflăm cîte semnături vor fi invalidate. În paranteză fie spus, Irinel Columbeanu nu a avut nici o problemă cu canditatura, propus fiind de bine cunoscutul Partid Popular și al Protecției Sociale. Am încercat să-l ajut pe Nicușor Dan strîngînd semnături de la colegi, studenți și prieteni. Ocazie cu care am învățat multe. Am primit, de cîteva ori, răspunsul: „Eu nu semnez nimic din principiu“. Am văzut că mulți confundă o candidatură independentă cu una politică, „iar eu în politică nu mă bag“. Am încercat să obțin semnături de la secretarele noastre – nici una nu auzise de această candidatură, nici una nu se uita la televizor, nu văzuse afișele din oraș și, în general, nu era o chestiune care să le intereseze (o singură secretară a semnat ca să-mi facă o plăcere, nu pentru că ar fi fost convinsă). Am intrat la bibliotecă – aceeași situație: nu auziseră de Nicușor Dan, dar au mers pe încredere și au semnat. În naivitatea mea, mă așteptam ca bibliotecarele să știe bine despre cine e vorba, mă gîndeam că citesc Dilema veche și că, după recomandarea lui Pleșu, nu voi avea nici o problemă să le iau semnătura. Ei bine, nu. Auziseră de revistă, auziseră, firește, despre Andrei Pleșu, dar n-o citeau. Și-atunci, de unde ideea asta că oameni ca Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cornea (Andrei), Manolescu, Cristian Theodorescu și alții, intelectuali care scriu la reviste săptămînale de cultură și chiar la ziare cît de cît civilizate sau pe platforme on-line, ar fi „formatori de opinie“? O fi fost adevărat în euforia începutului de ani ‘90, dar acum? E o minciună sfruntată. Ne amăgim crezînd că ne ia cineva în seamă, că influențăm cît de cît opinia publică. Revistele la care scriem nu sînt citite în afa