Salonul de minerale reuneşte colecţionari din Bucureşti, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Galaţi.
Cuarţ roz din Madagascar, geode şi cuarţ din Brazilia, jad din China şi Canada, turcoaz din SUA, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan, opal din Australia, malachit din Congo, azurit din Maroc şi scoici din Noua Zeelandă sunt doar câteva dintre exponatele prezentate în expoziţia „Feeria Cristalelor", al cărei vernisaj are loc astăzi la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) Galaţi. Exponatele aparţin unor colecţionari din Bucureşti, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Galaţi.
Aflată la a 3-a ediţie, expoziţia le oferă gălăţenilor o incursiune în fascinanta lume a mineralelor, dar şi prilejul de a cumpăra bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar, pietre semipreţioase, cristale, minerale şlefuite, geme, obiecte ornamentale din piatră. „Expoziţia e organizată în parteneriat cu colecţionarii şi pasionaţii de lumea minerală din România. Salonul se doreşte a fi locul de întâlnire al profesioniştilor şi amatorilor lumii minerale, un loc al schimburilor de idei şi experienţe inedite, un loc al prezentării produselor.
Rolul educativ şi cultural al unei astfel de expoziţii nu este uitat, numeroasele exponate prezentate oferind posibilitatea copiilor, elevilor sau studenţilor de a descoperi atât de puţin cunoscuta lume minerală", ne-a declarat muzeograful Cornelia Şuster. Potrivit purtătorului de cuvânt al CMSN, Florin Matei, „vizitatorii vor putea admira şi microexpoziţia «Diversitatea mineralelor», cu exponate de mineralogie din patrimoniul muzeului, flori de mină, felii din agat, miniaturi de animale din varietăţi de agat, bijuterii din toate colţurile lumii, din Brazilia, Madagascar, China, Canada, SUA, Mexic, Congo, Maroc, Noua Zeelandă sau Afganistan, dar şi lemn silicifiat, calcedonie, lizardit sau diverse flori