„The changes are never for the better. No matter how good your intensions are.“
Stephen King – 11/22/63
„If I ever want to write something worthwhile, I have to get rid of my illusions and that I’d be happier in the past is probably one of them.“
Woody Allen – Midnight in Paris Pînă în decembrie trecut, nu citisem nici un roman semnat Stephen King. Ba chiar, în afara unui volum relativ onest de memorii de scriitor, On Writing, nu citisem nici un alt text al lui, nici măcar vreo proză scurtă. Văzusem, ce-i drept, integral sau nu, cîteva filme cu scenarii construite pe texte ale omului, unele mai reuşite, altele, de neprivit. Uneia dintre foarte puţinele tentaţii de a porni la lectura unui roman fluviu al lui îi rezistasem acum vreo doi ani, după ce cineva îmi semnalase într-o ladă cu cărţi mult ieftinite un superb exemplar din Lisey’s Story.Potenţial există, revenim
Plătisem totuşi cei doi-trei dolari pretinşi de librari şi, cu volumul la subraţ, plecasem atunci spre casă, trecînd printr-o parcare unde tot felul de bolizi ai şoselelor americane din anii ’60, revopsiţi, lustruiţi şi nichelaţi, fuseseră expuşi în plin soare spre invidia noastră, a tuturor, şi mulţumirea de sine a proprietarilor, care-i păzeau din şezlonguri. Chevy-uri violet cu tot felul de aripioare şi cu dungi longitudinale nichelate, Oldsmobile-uri de dimensiunile, rotunjimea şi culoarea unor pui de balenă, Forduri cu interior tras în piele roşie, volan roşu şi schimbător de viteză cu mîner roşu-sidefiu, camionete care zburaseră cîndva pe Route 66 pescuind autostopişti à la Kerouak. Unele expuse cu toate portierele deschise, altele, cu capota ridicată pe-o sprînceană, cît să lase vederii o cameră a motorului imaculată. Fapt e că, odată ajuns acasă, nu m-a lăsat inima să ignor volumul în care designerul lui Scribner pusese atîta artă, şi m-am trezit... trecînd la ca
