Anamaria Pop – mulţumită căreia cîţiva dintre cei mai importanţi scriitori ai Ungariei pot fi citiţi şi în limba română – a împlinit, pe 7 aprilie a.c., 60 de ani. Pentru cei care o cunosc pe Anamaria, pentru cei care ştiu cîtă energie, entuziasm şi pasiune investeşte în fiecare proiect pe care îl derulează, pentru cei care ştiu cîtă forţă spirituală iradiază şi cîtă tenacitate, cît talent şi cîtă putere de muncă se află în fiecare dintre cărţile ce poartă semnătura ei, e greu de crezut că timpul trece şi pentru ea ca şi pentru noi ceilalţi. Între 1988 şi 2011 (timp de mai bine de două decenii), Anamaria Pop a recreat în limba română opere literare de o mare complexitate, reprezentative nu doar pentru cultura maghiară, ci şi pentru literatura europeană contemporană. De la Péter Esterházy la Péter Nádas, de la Sándor Márai la András Forgách şi Szöcs Géza, de la Gizella Hervay la Endre Kukorelly, de la Árpád Göncz la László Bitó şi Magda Szabó, Anamaria Pop a „traversat“ diferite tipuri de scriituri şi viziuni, a descompus şi a recompus opere literare pe cît de diverse din punct de vedere stilistic, pe atît de complexe. Dacă e adevărat că traducătorul este un creator, la fel de important ca autorul însuşi, nu e mai puţin adevărat că el trebuie să fie şi un hermeneut subtil şi rafinat. Interpret şi mesager, traducătorul este un ambasador cultural al cărui rol este esenţial şi, tocmai de aceea, nu poate fi „jucat“ de oricine. Scriitoare ea însăşi, avînd în bibliografia sa de autor patru volume de versuri –Castelul din siclame albe (1972), Pasul corbilor (1980), Corida (1983), Trăgătorul la ţintă (1999) –, Anamaria Pop şi-a legat, irevocabil, numele de numele scriitorilor maghiari pe care, traducîndu-i în româneşte, i-a interpretat cu o desăvîrşită artă. Atentă la dinamica fenomenului cultural contemporan, inteligentă, informată şi cu o profundă înţelegere a mecanis