Sanda Cordoş, Lumi din cuvinte. Reprezentări şi identităţi în literatura română postbelică Bucureşti,

Editura Cartea Românească, 2012, 200 pag.

N-ar fi prea multe de adăugat la cronica pe care, cu câteva numere în urmă, Alex Goldiş a consacrat-oLumilor din cuvinte.

Criticul clujean trasează foarte bine, în detaliu, liniile de forţă ale scrisului Sandei Cordoş. (Începând cu prima, şi de altfel cea mai cunoscută carte a ei, Între revoluţie şi reacţiune, din 1999, revăzută şi adăugită în 2002.) Atât de bine încât concluzia, din categoria celor care apasă şi obligă, se justifică fără rest. După Goldiş, Lumile din cuvinte „dincolo de a reconfirma un critic serios şi profund, o recomandă pe Sanda Cordoş drept cercetătorul cel mai în măsură să dea o sinteză a imaginarului literar românesc (deopotrivă intim şi social) din ultima jumătate de secol”. Subscriu. Şi o fac şi fiindcă, uitându-mă în jur, nu descopăr, nici eu, pe altcineva mai potrivit pentru o asemenea investigaţie. Cei care au studiat până acum literatura română a ultimelor cinci decenii (deşi cred că pragul de jos poate fi coborât cu încă vreo două) au căzut, fiecare după puteri, în diverse capcane. Fie aceea a discursului pătimaş acuzator (Eugen Negrici fiind, în această privinţă, campionul en titre), fie aceea a obiectivităţii jucate prost, al cărei singur rezultat e, până la urmă, colajul privat de idee. E în vogă, de ceva vreme, de când arhivele CNSAS au devenit accesibile, recursul la un documentarism elementar, înţeles la firul ierbii, ca o cale de acces către o paletă comodă de sinecure universitare. Modele vin şi trec. Cu literatura de după nouăzeci, aceeaşi încurcătură. (Cu menţiunea că aici există măcar scuza duratelor mici. Lucrurile nu-s încă suficient aşezate.) Aş menţiona, cu rol de capete de serie, emblematice în felul lor, studiile lui Dan C. Mihăiles