Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a plătit până în data de 03 mai 2012, suma de 3,75 miliarde de euro din fondurile alocate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR). La această valoare se adaugă suma de 571 de milioane de euro acordată deja României de către Comisia Europeană ca prefinanțare. Astfel, procentul de absorbție a fondurilor nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală este de peste 42%.
Până în prezent au fost depuse 99.251 cereri de finanțare, din care au fost selectate pentru finanțare 65.466 de cereri. Proiectele contractate, în număr de 58.439, însumează aproximativ 5 miliarde de euro din cele 7,36 miliarde de euro, care reprezintă suma totală alocată Măsurilor de investiții pe care APDRP le implementeză.
În funcţie de tipul investiţiei finanţate prin PNDR, situaţia detaliată se prezintă astfel:
Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”
APDRP a primit 6.123 cereri de finanţare, din care au fost contractate 1.987 de proiecte cu o valoare nerambursabilă de aproximativ 760 milioane de euro. Această sumă reprezintă 83,26 % din alocarea totală pentru această măsură de finanţare, alocare în sumă de 913,39 milioane de euro. Totodată, au fost efectuate plăţi totale în valoare de 359 milioane de euro.
Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”
Această Măsură a fost accesată de 1.986 de beneficiari, fiind semnate până în prezent 1.052 de contracte de finanţare în valoare publică de peste 810 milioane de euro. Aceste sume includ Schemele de Ajutor de Stat valabile doar pe parcursul anului 2008, dar şi noua Schemă N578 din anul 2010. Pentru proiectele de creştere a valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere au fost efectuate plăţi în valoare de peste 239 de milioane de euro. În cazul acestei măsuri de fin