„Începem o altă istorie mai puţin veselă decât cea până de ieri...”
(I.L. Caragiale)
Fac unii mutre lungi ca Schopenhauer,
iar alţii se dau mari ca un arhon;
sub aurele becurilor Auer,
eu, unul, sorb un şvarţ, un mahmahon,
o bere: trece vremea… Ştiu o vorbă:
calul de dar, de două ori să-l ţeseli.
Cât eu mă mai abat pe la o ciorbă
de burtă, – sănătoşi să-mi fiţi, şi veseli!
Ca mâine, vai, sacaua cade-n şanţul
grădinii ofiţerului, – nici gând
să bage, el, de seamă, prins în lanţul
atâtor slăbiciuni (le iau pe rând:
ceaprazuri, pinteni, cozoroc, egretă, –
pe fiecare, grija lui apese-l!);
eu scot o trufanda din vinegretă
şi-atâta-ţi spun: fii sănătos şi vesel!
Se-ntoarce foaia,-ncepem o istorie
mai puţin veselă ca a de ieri;
râsul şi gluma trec în preistorie,
nemaislujindu-ne drept mângâieri.
Copiii noştri (domnilor de lângă
această masă, celorlalte mese
le spuneţi:) vor avea de ce să plângă
în noul ev, de-a binelea nevesel.
„Începem o altă istorie mai puţin veselă decât cea până de ieri...”
(I.L. Caragiale)
Fac unii mutre lungi ca Schopenhauer,
iar alţii se dau mari ca un arhon;
sub aurele becurilor Auer,
eu, unul, sorb un şvarţ, un mahmahon,
o bere: trece vremea… Ştiu o vorbă:
calul de dar, de două ori să-l ţeseli.
Cât eu mă mai abat pe la o ciorbă
de burtă, – sănătoşi să-mi fiţi, şi veseli!
Ca mâine, vai, sacaua cade-n şanţul
grădinii ofiţerului, – nici gând
să bage, el, de seamă, prins în lanţul
atâtor slăbiciuni (le iau pe rând:
ceaprazuri, pinteni, cozoroc, egretă, –
pe fiecare, grija lui apese-l!);
eu scot o trufanda din vinegretă
şi-atâta-ţi spun: fii sănătos şi vesel!
Se-ntoarce foaia,-n
