Este un nume pe care orice iubitor de film din Romania il recunoaste cu o emotie speciala. Fugit din tara in 1980, a ales Franta, unde a absolvit Institutul de Cinematografie (IDHEC) din Paris, dupa care a lucrat ca monteur, asistent de regie, apoi, in 1993, in calitate de regizor si scenarist, scoate pe piata primul sau lung-metraj, "Trahir". Cu cel de-al doilea film, "Train de vie" (1998), cucereste glorios festivalurile de la Venetia si Sundance, iar lumea cinemaului international ii saluta prezenta, sedusa de delicatetea si umanitatea peliculelor sale. Iar premiile incep, si ele, sa se aseze cuminti, in lada de zestre a cineastului roman cu cetatenie franceza. Dar, asemenea fiului care nu-si uita parintii, nici Radu Mihaileanu nu a uitat Romania natala, pe care o viziteaza frecvent, aducand cu el daruri pretioase: acum trei ani, "Le Concert", un film cu sapte nominalizari la premiile Csar si doua izbanzi, si in primavara aceasta "La source des femmes", cea mai recenta creatie a sa care s-a aflat in competitia oficiala a festivalului de la Cannes, editia 2011. Intr-un peisaj cinematografic destul de sarac in filme de dragoste, "Izvorul femeilor" (in traducere romaneasca) transmite un mesaj demult asteptat, despre frumusetea si puterea biruitoare a iubirii. Un pretext minunat, pentru a-l pofti pe autorul sau la un dialog, nu doar despre dragostea transformata in film, ci despre dragostea vie, adevarata, pe care o intalnim tot mai rar.
Prima iubire: "Luceafarul"
- Filmul dvs., "La source des femmes", este un omagiu adus capacitatii exceptionale a femeilor de a iubi. N-o sa va intreb despre continut, pentru ca a rulat deja pe ecrane, va intreb de unde porneste preo-cuparea aceasta a dvs. pentru sufletul feminin?
- Fiind un barbat indragostit de femei, mi s-a parut normal sa le inteleg sufletul. Nu stiu daca pana acum am izbutit, dar
