Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgescu, la finalul a cinci ore de negocieri "normale şi civilizate" cu oficialii FMI: "Problema care interesează va fi tranşată sâmbătă"

Publicat in Gandul, vineri 4 mai 2012 ·

Prima rundă de negocieri dintre BNR şi membrii noului guvern, pe de o parte şi cei ai FMI, CE şi ai Băncii Mondiale, a decurs normal, civilizat şi constructiv. Descrierea îi aparţine lui Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, desemnat de USL să ocupe funcţiile de ministru de Finanţe şi de vicepremier al guvernului Ponta timp de şase luni, după care se va întoarce la vârful conducerii băncii centrale.

"Astăzi au avut loc primele negocieri, care au durat 4-5 ore. Am parcurs circa o treime din memorandumul de politici bugetare. Restul de două treimi urmează să fie negociat sâmbătă. Negocierile au decurs normal, civilizat. Au fost constructive. Au mai fost sugestii pe o formulare, pe o cifră, pe un calcul", a declarat Georgescu.

Întrebat ce s-a decis asupra problemei reîntregirii salariilor bugetarilor, viitorul ministru de Finanţe a declarat că "nu am ajuns acolo unde interesează". "Problema care interesează va fi tranşată mâine", a adăugat el.

În ceea ce priveşte indicatorii macroeconomici, Georgescu a subliniat că "nu se iese din parametri", chiar dacă se va negocia posibilitatea de a reîntregi salariile.

"Suntem încrezători că există soluţii. Sper că Fondul Monetar şi Comisia Europeană vor fi înţelegători, în sensul bun, să dea curs solicitărilor noastre, care nu vin să arunce în aer deficitul bugetar şi nu vin să pună în pericol stabilitatea financiară", a adăugat el.

Negocierile se poartă la BNR pentru că Georgescu nu are birou la Finanţe

Explicaţia faptului că aceste negocieri au avut loc la sediul Băncii Naţionale a României a venit din partea lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

"Această întâlnire a avut loc în clădirea noastră pentru că domnul Georgescu încă nu are un birou, încă nu are o funcţie, la Finanţe, deci era normal să îşi primească astfel oaspeţii", a declarat Vasilescu. @N

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 40 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

ANAF avertizează cu privire la reapariţia mesajelor false transmise în numele instituţiei

G4Media acum 23 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor mesaje false transmise în numele său, care pot conţine informaţii înşelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase ce le pot pune

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum 46 minute
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 2 ore
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 14 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Video Marcel Ciolacu și Viktor Orban au anunțat, de la Budapesta, intrarea României în Schengen

Adevarul acum 17 minute
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, efectuează vineri, 22 noiembrie, o vizită oficială la Budapesta, având ca scop consolidarea procesului de integrare completă a României în Spațiul Schengen.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°