Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încrederea românilor în economie nu se reflectă în consum

Publicat in Curierul, vineri 4 mai 2012 ·

GfK: Românii sunt mai prudenţi cu cheltuielile, dar încrederea în economie a crescut în acest an

Românii au început să privească cu optimism viitorul economiei naţionale, însă acest plus de încredere nu este dublat de un imbold şi la capitolul cheltuieli. În timp ce optimismul nu este reflectat de consum, prudenţa este cuvântul care descrie cel mai bine deschiderea conaţionalilor către cheltuieli mai mari. Potrivit unui studiu realizat de compania GfK la nivel european, nivelul încrederii românilor în îmbunătăţirea situaţiei economiei naţionale a înregistrat o uşoară creştere în primul trimestru, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut, însă contrar acestei evoluţii, populaţia a devenit mai prudentă atunci când vine vorba despre disponibilitatea de cumpărare.

Analiza arată că în ultimele trei luni ţările UE au prezentat date economice foarte variate, iar cetăţenii din diferite state evaluează situaţia economică din ţara lor şi propria lor situaţie într-un mod foarte diferit. "La începutul anului 2012, Europa continua să traverseze o criză economică şi financiară. Cu toate că pericolul acut pare să fi fost evitat de haircut-ul acordat Greciei, există încă îngrijorarea că ţările UE vor aluneca din nou în recesiune datorită crizei economice susţinute. În acest context, se pune şi întrebarea dacă măsurile de austeritate dure implementate în momentul de faţă în toate ţările UE sunt soluţia corectă. (...) Este cert că anul acesta, comparativ cu 2011, aproape toate economiile UE vor genera o creştere economică mai redusă", se arată într-un comunicat GfK România.

În aceste condiţii, consumatorii europeni reacţionează divers. În timp ce în unele ţări aceştia consideră datele economice şi evoluţia situaţiei lor personale în lunile care urmează ca fiind pozitive, în alte ţări populaţia speră prea puţin într-o îmbunătăţire a situaţiei lor în

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°