* Pe tarabele din piete, alaturi de alte bunatati vegetale, gasim acum, din belsug, ceapa verde. In afara de faptul ca da salatelor un gust care le ridica la patru stele, ceapa verde este si un medicament de exceptie, folosit, fara intrerupere, de mii de ani *
Secretul centenarilor
Locul de origine al cepei este Egiptul antic, unde era considerata de sorginte divina, fiind folosita ca planta magica si ca remediu medical. Consolidarea renumelui ei de planta vindecatoare i se datoreaza medicului roman Plinius, primul care a scris despre ea. Desi au trecut de atunci peste doua milenii, interesul pentru leguma piscacioasa si aromata nu a scazut. In medicina populara a tuturor popoarelor europene, se spunea si se spune ca ceapa ne da viata lunga. Si, intr-adevar, de la populatiile centenare din Caucaz si pana in zonele cu multi longevivi din Bulgaria, ceapa este considerata o pavaza contra bolilor. Multi dintre centenarii interogati si-au atribuit vitalitatea extraordinara cepei, cu care s-au hranit zilnic inca din frageda copilarie. Si, fara indoiala, proprietatile reintineritoare, purificatoare si stimulente ale proceselor de regenerare cele mai puternice le are ceapa verde. De ce? Sa ne gandim la o analogie: in cazul fiintei umane, este cunoscut faptul ca activitatea hormonala a unui copil este net diferita de cea a unui adult. Ei bine, in cazul regnului vegetal, lucrurile stau la fel - ceapa verde contine substante (inclusiv hormoni vegetali) diferite de cea adulta, menite sa-i sustina cresterea accelerata. Ca atare, are si proprietati mult diferite fata de cele ale cepei adulte. Dar sa aflam mai multe despre compozitia cepei, in faza sa de "copilarie":
Depozit de substante vitale
Ceapa verde contine cantitati insemnate de vitamina C, vitamina B9, potasiu, calciu. Insa in afara de nutrientii clasici, aceasta delicat