Primăria Municipiului Bucureşti mută pe amplasamentul iniţial de la Universitate cele patru statui (Ion Heliade Rădulescu, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret) sâmbătă dimineaţa, începând cu ora 5.30. Primăria Municipiului Bucureşti mută pe amplasamentul iniţial de la Universitate cele patru statui (Ion Heliade Rădulescu, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret) sâmbătă dimineaţa, începând cu ora 5.30.
Reamplasarea statuilor constituie una dintre ultimele etape ale construirii parcării de la Universitate, urmând ca, în următoarele săptămâni, obiectivul de investiţii să fie finalizat. În prezent, structura parcării a fost terminată în întregime şi se lucrează la finisajele interioare, rampele de acces şi amenajarea de suprafaţă.
Astfel, statuile se vor muta pe traseul str. Izvor - bd. Libertăţii - Piaţa Constituţiei - bd. Unirii - bd. I. C. Brătianu - Piaţa Universităţii. În acest scop, în perioada 05.05.2012 ora 00:00 - 06.05.2012 ora 24:00, se va restricţiona circulaţia rutieră pe bd. Carol I şi bd. Regina Elisabeta între Piaţa Universităţii şi Calea Victoriei, pentru amplasarea unui utilaj agabaritic necesar reinstalării statuilor din Piaţa Universităţii.
În perioada menţionată, pe tronsonul restricţionat circulaţiei rutiere vor circula doar autovehiculele de transport în comun aparţinând RATB.