Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD, șantaj grosolan la TVR: „Îl vrem pe Lucaci șef la Știri”. Filmul unei execuții ca-n anii '50

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 mai 2012 · ·

Consiliul de Administratie al TVR a desființat ieri funcția de director de programe. Dan Radu: „Este în ADN-ul PSD să facă astfel de lucruri”. Pesedizarea televiziunii publice se face în ritm accelerat. Urmează reduta Alexandru Lăzescu. Sursa: EVZ

PSD a intrat cu tancul peste Televiziunea Română, deși Guvernul condus de Victor Ponta încă n-a fost validat în Parlament. De o săptămână a început șantajul în forță la președintele TVR, Alexandru Lăzescu, pentru numirea, fără concurs, a lui Claudiu Lucaci pe postul de șef al DEI (Departamentul de Emisiuni Informative), pe locul lăsat liber, de câteva luni, de către Rodica Culcer. Claudiu Lucaci a fost purtătorul de cuvânt al lui Adrian Năstase în mandatul de premier al acestuia (2000-2004) și este un susținător verificat al cauzei PSD.

Un șantaj oribil

Surse din interiorul instituției spun că răspunsul președintelui Lăzescu a fost: NU. „Vrem să alegem prin concurs o persoană integră, pentru a asigura echilibrul informațiilor prezentate și respectarea deontologiei jurnalistice”, ar fi fost răspunsul lui Alexandru Lăzescu. DEI este cel mai important departament din TVR, folosit ca aparat de propagandă de politicienii ajunși la Putere. Rodica Culcer a fost pensionată, conform legii, dar în ultimul mesaj a acuzat influența USL din Consiliul de Administrație în luarea deciziei de îndepărtare a sa. Interimar, a fost numită Anca Lăzărescu, jurnalistă care nu are nicio afiliere politică.

USL și UNPR au votat eliminarea lui Dan Radu

Acum, șantajul formulat de PSD a fost fără menajamente: ori îl numiți pe Claudiu Lucaci șef la DEI, ori desființăm postul ocupat de Dan Radu, directorul de Programe și mâna dreaptă a lui Alexandru Lăzescu. Șantajul a fost formulat categoric inclusiv ieri dimineață, înaintea începerii ședinței CA, iar Lăzescu a spus din nou că nu acceptă numirea lu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 45 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Trump amenință Japonia și Coreea de Sud cu tarife de 25% începând cu 1 august

Mediafax acum 41 minute
Președintele Donald Trump a trimis luni scrisori șefilor de stat din Japonia și Coreea de Sud, anunțându-i că ambele țări vor fi supuse unui tarif vamal de 25% începând cu 1 august. Trump a publicat scrisorile pe Truth Social, oferind astfel țărilor

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°