Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta: primii paşi înapoi

Publicat in Romania Libera, vineri 4 mai 2012 · ·

Premierul desemnat a operat prima „remaniere" în guvernul USL, a lui Victor Alistar, pe fondul acuzelor de incompatibilitate aduse acestuia, de la nominalizare încoace. Iar asta nu este singura problemă a liderilor USL: ori nu-şi vor putea onora promisiunile deja făcute privind pensiile şi salariile bugetarilor, ori vor face o echilibristică bugetară riscantă, sub supravegherea FMI.

De la o zi la alta, noua putere îşi nu-an-ţează decla-ra-ţiile cu privire la creşterea salariilor bugetarilor şi la restituirea contribuţiei reţinute ilegal pensionarilor. Aşa s-a ajuns ca de la promisiuni şi declaraţii de genul „mărim cum venim la putere" şi „există bani la buget pentru majorarea pensiilor şi salariilor", făcute când USL era în opoziţie, acum să auzim afirmaţii mult mai cumpănite. Cu atât mai puţin se vorbeşte de alte angajamente ale USL, chiar dacă nu a trecut o lună de la rostirea lor. „Trebuie să reducem CAS şi să mărim salariul minim. Vă anunţ că asta va face Guvernul USL în prima zi şi îl rog pe Crin să nu vină în Parlament să nu scădem CAS-ul, să ne dea voie să facem lucru ăsta", declara Victor Ponta pe 7 aprilie. Iar Guvernul Ponta nici nu a fost încă învestit de Parlament, iar negocierile cu FMI de-abia încep.

Premierul desemnat, lăsat în ofsaid de Florin Georgescu

Devenindu-i probabil tot mai limpede că situaţia economică chiar nu permite înfăptuirea avalanşei de promisiuni, Victor Ponta a dat-o deja pe discursul grelei moşteniri. „Acum, când Florin Georgescu (ministrul de Finanţe desemnat - n.r.) a început să se uite pe hârtii, pe buget, rezultă foarte clar că nici Guvernul Boc şi nici Guvernul Ungureanu nu au prevăzut bani pentru creşterea salariilor, nu au alocat nici un leu pentru restituirea sumelor încasate ilegal de la pensionari", a declarat ieri Ponta. Evident, nu a precizat cum ar fi putut Guvernul Boc să prevadă bani în bu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Camerei Deputaţilor: 21 de parlamentari din Camera Deputaţilor care au proprietăţi în Capitală nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a declarat luni că printr-iun proiect se va modifica regulamentul astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parla

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 5 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 3 ore
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 3 ore
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

MAE, despre cetățenii români blocaţi în Israel şi Iran: „Avem în jur de 385 de solicitări pe care le urmărim”

Gandul acum 53 minute
Clara Staicu, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu si Africa, a vorbit despre situaţia cetăţenilor români aflaţi în Statul Israel şi în teritoriul Republicii Islamice Iran. Ambasada României la Teheran a identificat un număr

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 2 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Succes de etapã pentru România în recuperarea tabloului „Sfântul Sebastian”

HotNews acum 4 ore
Capodopera pictatã de El Greco, dispãrutã din colecția naționalã a României, va rãmâne la casa de licitații Christie’s din New York pânã când solicitãrile României de recuperare vor fi soluționate de instanțele competente. Christie’s a retras tablou

Sondaj. România, în rândul ţărilor UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu

Mediafax acum 2 ore
Aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, faţă de media UE de 29,9%, ţara noastră situându-se pe poziţia a 4-a, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violenţă psihol

Polonia, prima ţară din Uniunea Europeană care îşi evacuează cetăţenii din Israel, în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul de Externe al Poloniei a anunţat că va evacua aproximativ 200 de cetăţeni din Israel, devenind astfel prima ţară din UE care face acest lucru în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum 3 ore
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

15°/29°
mar.

16°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

19°/26°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

14°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

32°
lun.

14°/32°
mar.

11°/28°
mie.

16°/31°
joi

17°/33°