Un militar român a fost grav rănit astăzi în Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în prezent el fiind la Spitalul Militar din baza Lagman, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa, a anunţat MApN.
Potrivit sursei citate, militarul grav rănit este plutonierul-adjutant Florinel Enache din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul. Subofiţerul, care executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, menţionează MApN.
Astăzi încep negocierile între Fondul Monetar Internaţional şi noua echipă guvernamentală. Discuţiile se vor axa pe : probleme monetare, probleme structurale şi probleme financiare.
Lovitură de teatru în Franţa : liderul centrist Francois Bayrou, ajuns pe locul 5 al prezidenţialelor cu peste 9 % din voturi, a anunţat aseară că, personal, îl va vota duminică pe socialistul Francois Hollande.
Încă un preşedinte anunţă că nu va participa la summitul de Yalta. Este vorba de Şeful statului bulgar, Rosen Plevneliev, care a anunţat că nu se va deplasa în Ucraina din cauza situaţiei opozantei ucrainiene, Iulia Timosenko. Jurnal RFI cu Ştefan Popescu
Un militar român a fost grav rănit astăzi în Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în prezent el fiind la Spitalul Militar din baza Lagman, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa, a anunţat MApN.
Potrivit sursei citate, militarul grav rănit este plutonierul-adjutant Florinel Enache din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul. Subofiţerul, care executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, menţionează MApN.
Astăzi încep negocie