Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rita şi Anita, două tigroaice din Târgu Mureş la Zoo Sibiu

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 4 mai 2012 ·

Cel mai vechi parc zoo din România, situat în Pădurea Dumbrava din Sibiu, va prezenta publicului trei tigri siberieni, achiziţionaţi după incidentul de anul trecut, când tigroaica Mihaela a evadat din cuşcă din neglijenţa unui îngrijitor care a uitat uşa deschisă, animalul fiind ulterior ucis. Pentru puişorii aduşi de la Târgu Mureş, Zoo Sibiu a dat în schimb un jaguar şi o maimuţă.

Rita şi Anita sunt cele două tigroaice surori, în vârstă de zece luni care au ajuns deja la Zoo Sibiu, de la Târgu-Mureş. Pe lângă cele două feline, parcul zoo din Pădurea Dumbrava urmează să achiziţioneze şi un pui de tigru care urmează să ajungă la Sibiu de la o grădină zoologică din Călăraşi.

‘Am dispus aducerea celor trei tigri pentru că lucrările de sporire a siguranţei cuştilor au fost finalizate şi consider că acum se îndeplinesc condiţiile de siguranţă necesare în cazul animalelor mari, potenţial periculoase’, a declarat recent primarul Klaus Iohannis.

Printre noii ‘locuitori’ ai Grădinii Zoologice din Sibiu se numără şi un pui de muflon, născut în urmă cu o săptămână în captivitate.

Grădina Zoologică din Sibiu, cu o suprafaţă de 15 hectare, are 186 de animale, din 48 de specii. Toate aceste animale beneficiază de cuşti mult mai securizate prevăzute mai nou de încuietori electrice, pe bază de cartele magnetice. Sporirea măsurilor de securitate la Zoo Sibiu au costat municipalitatea 43.400 de lei.

Vizitatorii pot veni la Zoo Sibiu zilnic, între orele 9 – 19, iar în lunile iunie şi iulie, Grădina va fi deschisă până la ora 20. Oaspeţii parcului zoo au la dispoziţie şi 12 bărci şi 9 hidrobiciclete pentru plimbări pe Lacul Dumbrava. Un bilet de intrare la Zoo costă 3 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii, iar tariful pentru închirierea bărcilor şi hidrobicicletelor este de 15 lei, pentru o jumătate de oră.

După ce a fost modernizată în 2007, Grădin

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 45 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 59 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 42 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 29 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°