Reluăm mai jos „Notiţa explicativă” cu care prozatorul şi-a însoţit, în 1896, în volumul Schiţe uşoare, editat de Leon Alcalay în nr. 58 al „Bibliotecii pentru toţi“, parodia Noaptea Învierii, de fapt o spirituală autopastişă a nuvelei O făclie de Paşte.
Florin Manolescu
Dacă literatura este, în adevăr, o artă, atunci se întâmplă cu dânsa, în deosebire de toate celelalte arte, un lucru foarte ciudat. Să vedem.
Toate artele cer de la om o strădanie mai mult sau mai puţin îndelungă. Muzica, pictura, sculptura, architectura, teatrul, până şi călăria, trebuesc învăţate încet-încet, ani întregi. Cu cât le învaţă omul şi le pătrunde, cu atât descopere că-i mai rămâne încă mult de ştiut; aşa, s-a zis cu drept cuvânt, că viaţa este prea scurtă şi arta prea lungă.
Toate – afară de literatură.
Literatura este o artă care nu trebue învăţată; cine ştie cum din litere se fac silabe şi din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatură.
Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioară al claselor aristocratice: când intra copilul nobil în armată, intra dintr-odată cu un grad înalt; nu-i trebuia, pentru ca să ajungă polcovnic, nici vechime, nici practică, numele lui era de ajuns pentru înaintare.
Aşa e şi în literatură: ai învăţat alfabetul, poţi fi literat. Aminteri, nici nu s-ar explica progresul şi bogăţia de producere a acestei nobile arte la noi.
Întrebaţi pe un muzicant, pe un pictor, pe orice alt artist, om matur: în câtă vreme ai învăţat d-ta arta dumitale? Are să-ţi răspunză, dacă e adevărat artist, aproape invariabil: „În foarte mult timp, vreo douăzeci de ani, şi tot nu o ştiu bine“. Dar ia întreabă şi pe un june literat, în cât timp şi-a învăţat arta; are să-ţi spună: „Domnule, literatura nu se învaţă; talentul este suficient: am talent, prin urma
