Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se cultivă gena răului social?

Publicat in Observator Cultural, vineri 4 mai 2012 ·

Pentru cei care nu sînt obișnuiți cu Occidentul „profund“, am să încep cu o scurtă rememorare a unei recente călătorii cu trenul în Franța, de la Caen la Paris. Timp de două ore, într-un compartiment ocupat în întregime, nu s-a auzit nici un zgomot puternic. Nu era muzică dată la maxim în difuzoare, toată lumea vorbea în șoaptă, nimeni nu ridica vocea, nici un telefon mobil nu a sunat cu un ringtone scos din concertele heavy-metal. Pînă și în tren, viața este calmă și liniștită. Revenind în țară, contrastul este tulburător şi poate fi observat cu ochiul liber. Un fenomen propagat pretutindeni în România contemporană, producător de psihopatologii, este stresul continuu, acumulat prin violență și adversitate gratuite și printr-o gălăgie neîntreruptă. Creierele noastre sînt bombardate în fiecare minut de urlete și zbierete în spațiul urban, întîlnim comportamente violente la tot pasul, sîntem înconjurați de sunete acute, de la restaurante și cafenele, pînă la vecinii de palier. Unul dintre elementele generatoare de rău social la care sînt expuși românii este existența într-o atmosferă de stres continuu. Dovadă sînt episoadele incredibile în care cetățeni aparent normali își rezolvă banale diferende, cum sînt situațiile tensionate din trafic, prin intermediul pistoalelor cu bile, al bîtelor sau al pumnilor. Altercațiile din trafic, care se încheie cu moartea unuia dintre conducătorii auto, sînt expresii ale acestei degenerări nervoase. Este demon­strat clinic faptul că un context social anxios, un mediu de viață plin de adversități și conflicte vor provoca creșterea numărului de boli psihice. Iar cînd predispozițiile biologice se întîlnesc cu un context existențial defectuos, tulburările comportamentale cum sînt nervozitatea, iritabilitatea, instabilitatea emoțională, agresivitatea persistentă devin norme și nu accidente. Factorii de stres, așa cum demonstrează stu

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 21 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 53 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°