Mircea A. Diaconu, Studii bucovinene,
Iaşi, Editura Tipo Moldova, Colecţia „Opera Omnia”, 2011, 376 p.
Între criticii şi istoricii literari debutaţi la noi în anii ’90, Mircea A. Diaconu este unul dintre foarte puţinii cu o arie de acoperire cvasi-generalistă.
E capabil să scrie cu egală aplicaţie şi seriozitate despre postmodernism ca şi despre Hogaş sau Creangă, despre Cezar Baltag ca şi despre Emil Cioran, încercînd (aproape) de fiecare dată să recondiţioneze imagini uzate. Cele mai relevante demersuri ale sale îmi pare totuşi a fi cele în care universitarul sucevean se apleacă asupra unor zone de „tradiţionalism modern”, încercînd să le scoată din conul de umbră unde au fost împinse din raţiuni ideologice dublate de prejudecăţi estetice. Spre exemplu, în cartea despre poezia de la Gîndirea (debutul editorial din 1997), o poezie pe care nici un istoric literar n-a mai explorat-o sistematic de la Dumitru Micu, Ov. S. Crohmălniceanu şi Mircea Scarlat încoace. Sau în monografiile pe care le-a dedicat mişcării „Iconar” din anii ’30 – trăirismul bucovinean! – şi vîrfului de lance al acesteia, Mircea Streinul. Evident, fără a uita studiile şi ediţiile din Traian Chelariu, Iulian Vesper sau Teofil Lianu. Apărute la finele deceniului zece, cărţile în cauză au fost comentate, prob, de cîţiva oameni de meserie, între care Z. Ornea, dar nu ştiu în ce măsură au reuşit cu adevărat să spargă plafonul impunerii în conştiinţa critică. O nouă şansă în această direcţie ar putea-o reprezenta reeditarea de anul trecut - în cadrul unui proiect susţinut de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi – a lucrărilor despre „iconari”, reunite într-un volum intitulat Studii bucovinene. E vorba de Mişcarea „Iconar”. Literatură şi politică în Bucovina anilor ’30 (la origine, teza de doctorat a lui Mircea A. Diaconu), de monografia Mircea Streinul. Viaţa şi o
