Câteva zeci de graviduţe vor intra mai pregătite în rolul de proaspete mămici, după ce în ultimele săptămâni au învăţat ce înseamnă această "meserie", de la momentul concepţiei, până la momentul în care mica făptură apare pe lume, la "Şcoala Mamei", un proiect desfăşurat de Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean.
Prima promoţie a absolvit joi, cele 22 de participante declarându-se de-a dreptul încântate de ce au învăţat.
Solicitate de medicul Szucs Zoltan, care le-a fost alături pe parcursul cursului, să spună ce le-a plăcut şi ce nu, femeile au spus că au apreciat faptul că întâlnirile lor au fost interactive, şi nu plicticoase.
"Un lucru pozitiv este că că am văzut tot traseul pe care-l parcurge o mămică de la poartă până la sala de naştere. Este foarte important. Fiecare a putut să pună întrebări la care poate şi celelalte s-au gândit şi din care am aflat lucruri interesante", a spus o tânără. "Mie mi-a plăcut că s-a vorbit chiar despre tot, de la preconcepţie până după naştere", a zis o alta.
Viitoarele mămici au făcut chiar şi propuneri pentru următoarele cursuri desfăşurate tot de Maternitate. "Eu propun o demonstraţie pe o păpuşă, să ne dăm mai bine seama ce ar trebui să facem dacă bebeluşul se îneacă", a spus o viitoare mămică de vreo 25 de ani.
Propunerea a fost aprobată de toate celelalte femei, şi îmbrăţişată chiar şi de managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, care, prezent la eveniment, a afirmat că este o idee foarte bună şi va căuta să o implementeze pe viitor, mai ales că spitalul intenţionează să contracteze un proiect vizând pregătirea personalului care implică folosirea manechinelor, de la bebeluşi până la oameni maturi.
De altfel, reprezentanţii spitalului afirmă că pe viitor se vor concentra şi pe un curs despre viaţa sexuală în timpul sarcinii, dar şi pe unul dedicat mai mult partene