Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La France d’à côté

Publicat in Observator Cultural, vineri 4 mai 2012 ·

Cum arată astăzi „Franța de lîngă noi“, Franța cea de toate zilele? Pentru Nicolas Le Pen, cum îl numeau printr-un joc de cuvinte pe actualul președinte al Franței cei de la Wall Street Journal, într-un articol publicat pe 13 martie, aceasta este o Franță securitară, speriată de imigrație și de globalizare, paseistă și întoarsă spre sine. Iar după șocul primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, Sarkozy nu se dezminte și, ajuns în a doua poziție la primul tur – o situație fără precedent într-o Franță în care niciodată pînă acum un președinte în funcție nu s-a clasat pe a doua poziție –, interpretează votul pentru Marine Le Pen ca pe un mesaj identitar și xenofob. Așa că, din prima zi a noului ciclu electoral, a pornit la vînătoare contra „Europei strecurătoare“, anunțînd că, „dacă Europa nu-și poate apăra frontierele, Franța o va face!“. Sarkozy merge în același sens cu partea naționalistă a alegătorilor Frontului Național care scandau „On est chez nous!“ („Sîntem la noi acasă!“) pe rue de Rivoli la tradiționala lor manifestație de 1 Mai. Pentru Sarkozy, Europa pare o fortăreață amenințată de hoardele de barbari care trec fără vreo problemă de primele bariere. În discursul său de la Toulouse, de pe 29 aprilie, cu o săptămînă înaintea celui de-al doilea tur, președintele în funcție a dezvoltat o adevărată teorie a frontierei ca barieră împotriva imigrației și pentru apărarea „identităţii naționale“. O întreprindere care dovedește nu doar că Sarkozy este „obsedat de frontiere“, ci și că a aderat la o interpretare naționalistă a istoriei. Pe de altă parte, discursul securitar al lui Sarkozy a luat forma susținerii „prezumției de legitimă apărare“ pentru polițiștii care utilizează arma împotriva presupușilor delincvenți magrebieni, după ce miercuri, 25 aprilie, un polițist a fost arestat pentru omucidere voluntară, iar colegii săi au organizat un protest

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 44 minute
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum o ora
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 2 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 4 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

15°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/27°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°