Cum arată astăzi „Franța de lîngă noi“, Franța cea de toate zilele? Pentru Nicolas Le Pen, cum îl numeau printr-un joc de cuvinte pe actualul președinte al Franței cei de la Wall Street Journal, într-un articol publicat pe 13 martie, aceasta este o Franță securitară, speriată de imigrație și de globalizare, paseistă și întoarsă spre sine. Iar după șocul primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, Sarkozy nu se dezminte și, ajuns în a doua poziție la primul tur – o situație fără precedent într-o Franță în care niciodată pînă acum un președinte în funcție nu s-a clasat pe a doua poziție –, interpretează votul pentru Marine Le Pen ca pe un mesaj identitar și xenofob. Așa că, din prima zi a noului ciclu electoral, a pornit la vînătoare contra „Europei strecurătoare“, anunțînd că, „dacă Europa nu-și poate apăra frontierele, Franța o va face!“. Sarkozy merge în același sens cu partea naționalistă a alegătorilor Frontului Național care scandau „On est chez nous!“ („Sîntem la noi acasă!“) pe rue de Rivoli la tradiționala lor manifestație de 1 Mai. Pentru Sarkozy, Europa pare o fortăreață amenințată de hoardele de barbari care trec fără vreo problemă de primele bariere. În discursul său de la Toulouse, de pe 29 aprilie, cu o săptămînă înaintea celui de-al doilea tur, președintele în funcție a dezvoltat o adevărată teorie a frontierei ca barieră împotriva imigrației și pentru apărarea „identităţii naționale“. O întreprindere care dovedește nu doar că Sarkozy este „obsedat de frontiere“, ci și că a aderat la o interpretare naționalistă a istoriei. Pe de altă parte, discursul securitar al lui Sarkozy a luat forma susținerii „prezumției de legitimă apărare“ pentru polițiștii care utilizează arma împotriva presupușilor delincvenți magrebieni, după ce miercuri, 25 aprilie, un polițist a fost arestat pentru omucidere voluntară, iar colegii săi au organizat un protest