Toată viaţa am visat să traduc Joyce”, mărturisea Antoaneta Ralian, în cadrul unei dezbateri despre noile apariţii Joyce din seria de autor de la Humanitas Fiction. Prezentat de Denisa Comănescu în toată complexitatea sa, Bildungsromanul Portret al artistului la tinereţe, scris cu tehnici moderniste (dezvoltate ulterior în Ulysses şi Finnegans Wake) apare acum într-o nouă traducere, centrată asupra unui limbaj direct şi inteligibil, pe măsura anilor în care trăim. Cărţile lui Joyce sunt desigur cunoscute cititorilor României literare, în majoritatea lor literaţi, aşa încât nu voi comenta aici textul (de altfel, toate cele de cuviinţă pot fi aflate dintr-o bine documentată prefaţă semnată de anglista Dana Crăciun), ci doar unele aspecte legate de traducere. Fiindcă, vă asigur, chiar dacă aveţi Joyce în casă, în engleză sau într-o veche traducere, merită să comparaţi şi noua variantă.
A retălmăci Joyce într-un timp în care majoritatea cititorilor îşi pot încerca norocul direct în engleză (ceea ce nu înseamnă că şi înţeleg totul) presupune curaj, talent şi experienţă: Antoaneta Ralian le are din plin. Publicul-ţintă pe care şi-l propune este o nouă generaţie care, deşi va vorbi în Uniunea Europeană „limba lui Joyce” ca a doua limbă, trebuie să descopere că aceasta e alcătuită din câteva mii, nu din mai puţin de 400 de cuvinte. Să afle – pentru deloc improbabilul caz că ar ajunge să o trăiască – ce înseamnă o epifanie, definită de Stephen Eroul ca „o manifestare spirituală bruscă, fie în trivialitatea vorbirii sau a unui gest, fie într-o fază memorabilă a minţii înseşi”, revelaţie care poate să schimbe viaţa, moment „delicat şi evanescent” care trebuie transformat în rezultat literar. Să descopere în ce fel o „estetică de esenţă simbolistă” şi/ sau religia – ar mai putea da sens unei vieţi haotice.
Deşi a păstra muzicalitatea textului pare imposibil (cum
