Turismul romanesc trebuie sa constituie un domeniu strategic pentru economia Romaniei. In acest scop, este necesara o redresare pe termen scurt, dar si o dezvoltare gandita pe termen lung, a declarat Dan Matei Agathon, presedintele Federatiei Patronatelor din Turism si Servicii (FPTR).
Astfel, pentru repunerea turismului printre prioritatile economiei nationale, sunt necesare cateva masuri esentiale:
1. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului trebuie sa creeze in interiorul sau o Agentie nationala dedicata special turismului care sa poata imbina dezvoltarea regionala cu problemele specifice din turism, dar mai ales pentru a se putea realiza un program de dezvoltare pe termen mediu si lung a turismului romanesc, potrivit FPTR.
Aceasta Agentie trebuie sa lucreze cu un personal tehnic, expert pe domeniu, care a lucrat in turismul real, pentru a se descoperi prioritatile de dezvoltare, dar si pentru a verifica mereu efectele deciziilor luate. Personalul tehnic trebuie sa gaseasca solutii impreuna cu organizatiile si federatiile de turism printr-un dialog continuu si prin intalniri periodice pentru a se identifica problemele de pe teren si a se gasi solutii agreate de ambele parti.
Fara atragerea specialistilor din domeniul turistic nu se pot gasi solutii de dezvoltare sanatoasa, implementarea masurilor si gasirea solutiilor fiind eficiente doar pe baza datelor si asteptarilor reale din economia turistica, se mai arata in comunicatul Federatiei.
2. Orientarea agresiva si intensiva catre pietele din vestul Europei, dar si catre cele mai putin obisnuite (Rusia, China sau Japonia, de exemplu) constituie o alta prioritate a turismului romanesc.
Acest lucru nu doar ca ar atrage un plus de calitate in turismul romanesc, dar ar contribui la fel de bine la finantarea investitiilor din turism si ar avea ef