Sandra Benítez, scriitoare nord-americană de origine portoricană, a fost recompensată cu numeroase premii literare pentru primul său roman, A Place Where the Sea Remembers (1994). Autoarea ţine cursuri de scriere creativă în Minnesota, iar diferite povestiri sau nuvele i-au fost publicate în prestigioase reviste şi antologii de proză scurtă publicate în Statele Unite ale Americii. Romanul ei de debut este o poveste profund umana despre dragoste şi disperare, despre speranţă şi moarte, aducând pe scena literară nord-americană o serie de personaje care nu pot fi uitate uşor. În centrul acţiunii se află familia lui Candelario Marroquín, a cărui soţie, Chayo, va da naştere, în cele din urmă, copilului pe care amândoi îl aşteptaseră foarte mult timp. Numai că bucuria lor se împleteşte, la tot pasul, cu evenimente tragice care marchează viaţa tuturor locuitorilor din Santiago, satul mexican unde se petrece acţiunea.
Cartea începe cu apariţia lui Remedios, la curadera, înţeleapta având puteri tămăduitoare şi adevărata instanţă morală la care se raportau toţi locuitorii acestui spaţiu (doar aparent un loc al fericirii depline şi al tihnei domestice!), precum şi cu sublinierea marelui adevăr al acestei zone: "Marea îşi aminteşte mereu, ea nu uită nimic." De aici şi dorinţa oamenilor de a-i păstra întotdeauna vii poveştile. Mai cu seamă poveştile despre aceia care ştiu să menţină legătura cu natura, cu apa, pamântul, focul şi aerul, elementele care determină până şi cele mai obişnuite acte şi fapte omeneşti. Romanul se încheie tot cu apariţia lui Remedios, între aceste două capitole fiind structurată istoria prezentă - şi, nu o dată, profund tragică - a oamenilor din Santiago, prezentaţi, pe rând, sub forma unor portrete individuale care, finalmente, vor determina configurarea unui excelent tablou de grup, fotografia exactă a unei comunităţi a cărei existenţă se dove