Corespondenţa monahală sau de cancelarie domnească de la finalul secolului XVIII aduce în prim-plan ecouri din protocolul bizantin de altă dată. În siajul acestora, exprimările şi ipocrizia "comunicatelor" bisericeşti contemporane generează melancolie...
Pe la anul 1450, Daniil Sihastrul se retrage la chilia situată pe valea pârâului Viţeul, în apropiere de viitoarea Mănăstire Putna. Un alt călugăr, numit Atanasie (tătar convertit sau, mai degrabă, urmaş al unui tătar - conform tradiţiei locale), se retrage cam în aceeaşi perioadă (1466) în locul care se va numi Sihăstria Putnei, situat la doar 4 km în amonte de actuala Mănăstire Putna, a cărei construcţie începea la 10 iulie 1466. Se presupune că, cel puţin la Putna, viaţa monahală începuse cu multă vreme înainte - despre celebra chilie în care a locuit Cuviosul Daniil Sihastrul s-a spus, de altfel, că ar fi fost, într-o primă instanţă, o biserică rupestră, în jurul căreia ascetul şi ucenicii săi au făcut cuib duhovnicesc. Şi în jurul lui Atanasie se adună câţiva ucenici care-şi vor ridica o mică biserică de lemn.
Peste ani, în 1705, la Sihăstria Putnei este înălţată o nouă biserică de lemn, în locul celei vechi, surpate, cu ajutorul unui foarte interesant personaj, vistiernicul Ilie Cantacuzino - al cărui "nume de cod" este "Mâţa sălbatică", prin bunăvoinţa lui Dimitrie Cantemir, în a sa Istorie ieroglifică... Peste jumătate de veac, în 1754, cea mai importantă personalitate care a locuit aici, stareţul Sila, porneşte construcţia bisericii de piatră de la Sihăstria Putnei, pe locul celei vechi de lemn. Biserica de piatră este terminată şi sfinţită (1758) de Episcopul Dosoftei Herescu al Rădăuţilor. La puţină vreme, însă, alipirea Nordului Moldovei (care se va numi de atunci Bucovina) la Imperiul Habsburgic (1775) va aduce inexorabil decăderea aşezământului monahal şi ruinarea sa completă timp
