Bucureştiul va fi luat cu asalt pe 9 mai de peste 35.000 de suporteri străini, din care 20.000 vor fi fanii spanioli ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao - finalistele ce se vor lupta pentru trofeul Europa League pe stadionul Naţional Arena, fostul Lia Manoliu. Cea mai mare parte a fanilor va ateriza în Bucureşti în dimineaţa zilei meciului. După meci, grosul ibericilor se va îmbarca în avioanele de întoarcere imediat după fluierul final al partidei. Pe lângă cei 20.000 de suporteri spanioli sunt aşteptaţi să sosească la Bucureşti şi alţi 10.000-15.000 de străini din alte ţări din vestul Europei. Ei vor sosi, în principal, cu avioane de linie. Miza finalei pentru afacerile românilor rămâne vânzarea de alimente şi băuturi. Pe plus vor fi însă şi hotelierii, care au majorat preţurile şi cu 100%, dar şi taximetriştii care se aşteaptă la încasări duble faţă de o zi normală.
"Ambele echipe au primit câte 9.000 de bilete fiecare. În mod normal, cea mai mare parte a suporterilor va ateriza la Bucureşti în ziua meciului şi va pleca imediat după meci. Suporterii nu vor rămâne în Bucureşti în noaptea de după meci", explică Paul Zaharia, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Române de Fotbal.
Hotelurile, restaurantele şi taximetriştii vor fi marii câştigători locali ai finalei Europa League de pe 9 mai.
În bani, încasările totale în urma finalei urmează să se ridice la aproximativ 30 milioane de euro, potrivit unor calcule ale Ziarului Financiar.
Periplul celor mai mulţi dintre suporterii spanioli la Bucureşti va începe pe aeroportul Henri Coandă, acolo unde vor ateriza 80 de chartere într-o singură zi.
"Aşteptăm 20.000 de persoane, din care 18.000 vor veni cu zboruri charter, majoritatea în aceeaşi zi cu meciul, dar o parte din suporteri vin şi cu pachete turistice. Acestor suporteri li se adaugă şi alte câteva mii care vor so