Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoica Enache critică Primăria pentru lipsa spațiilor verzi

Publicat in News Brasov, vineri 4 mai 2012 ·

„Avem nevoie de mai mult spaţiu verde. Se dă prea puţină importanţă acestui capitol. Avem nevoie de spaţii verzi ca de aer. Una dintre soluţiile ar fi includerea în intravilan a unor suprafeţe din extravilan, suprafeţe din zone limitrofe, în ideea amenajării unor parcuri, a unei centuri verzi a oraşului. Spaţiile verzi urbane au o deosebită importanţă şi din punct de vedere estetic, deoarece atenuează impresia de rigiditate şi ariditate a oricărui mediu construit – mediu ce domină în oraşe. Prin valoarea amenajării lor peisagistice, spaţiile verzi dau identitate aşezărilor umane folosind elemente naturale ce exercită o atracţie spontană”, a precizat candidatul independent la Consiliul Local Braşov, Stoica Enache, citat de Transilvania Expres, ziar unde este director și care este pro-PDL.

Declarația lui Enache survine în contextul în care Primăria Brașov a avut ca „strategie“ asfaltarea spațiiilor verzi dintre blocuri, pentru parcări, spre nemuțumirea locatarilor, cum este cazul brașovenilor care stai în blocurile de vizavi de Făget sau a celor de pe străduța unde este sediul Companiei Apa. Din păcate, și soluția propusă de Enache este una de statistică: introducerea unor terenuri din extravilan în intravilan, ca să dea bine la statistică, în loc să militeze pentru salvarea celor existente din fața utilajelor de la Primărie.

„Avem nevoie de mai mult spaţiu verde. Se dă prea puţină importanţă acestui capitol. Avem nevoie de spaţii verzi ca de aer. Una dintre soluţiile ar fi includerea în intravilan a unor suprafeţe din extravilan, suprafeţe din zone limitrofe, în ideea amenajării unor parcuri, a unei centuri verzi a oraşului. Spaţiile verzi urbane au o deosebită importanţă şi din punct de vedere estetic, deoarece atenuează impresia de rigiditate şi ariditate a oricărui mediu construit – mediu ce domină în oraşe. Prin valoarea amenajării lor peisagistice,

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 58 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 43 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°