Cabinetul Ponta înscrie în programul de guvernare regândirea sistemului de redevenţe şi a taxelor de exploatare a resurselor în acord cu prevederile comunitare, precum şi continuarea procesului de privatizare, dar după finalizarea auditului asupra activităţii Guvernului precedent .
La capitolul "Economie, comerţ şi mediul de afaceri", documentul depus joi seară la Parlament menţionează că Guvernul are în vedere, pe termen scurt, îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor de stat, prin restructurare, cu scopul reducerii pierderilor acumulate de acestea, şi prin restrângerea arieratelor, care la finele anului 2011 reprezentau 2,6% din PIB.
"În acest context, avem în vedere efectuarea de plăţi şi alte operaţiuni de ordin financiar menite să restrîngă volumul arieratelor în acţiuni, astfel încât la finele anului curent volumul arieratelor să scadă cu cca. 1% din PIB. În acest sens, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, vom avea în vedere implementarea acelor măsuri fiscale menite să deblocheze plăţile şi mecanismele de compensare a TVA", se menţionează în programul de guvernare.
Potrivit documentului, un alt obiectiv îl reprezintă implementarea prevederilor legii guvernanţei corporatiste, prin eliminarea politizării managementului şi prin profesionalizarea actului de conducere în principalele întreprinderi de stat.
Auditarea şi evaluarea tuturor contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii şi de consultanţă "din punctul de vedere al necesităţii, oportunităţii şi eficientizării actului decizional" este o altă măsură avută în vedere.
"Regândirea sistemului de redevenţe şi a taxelor de exploatare a resurselor în acord cu prevederile comunitare. Avem în vedere elaborarea unui pachet de măsuri, inclusiv fiscale – în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, privind redevenţele şi reglementarea pentru sectorul petro