Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul RBS cere înţelegere din partea acţionarilor şi a contribuabililor

Publicat in Adevarul, vineri 4 mai 2012 ·

Stephen Hester, directorul executiv al Royal Bank of Scotland, a dat de înțeles că acționarii și contribuabilii vor trebui să dea dovadă în continuare de răbdare față de planul de reabilitare a instituției financiare pe care o conduce.

Anunțând o dublare a profitului înainte de taxe pe primul trimestru, directorul executiv a dezmințit zvonurile conform cărora guvernul Marii Britanii intenționează să vândă cota de 82% pe care o deține în cadrul băncii, anunță publicația financiară „Financial Times”.

Totodată, Hester a avertizat acționarii să nu se aștepte la plata dividendelor pentru încă un an, el exprimându-și opinia că Autoritatea Serviciilor Financiare, principala instituție de reglementare a sectorului financiar britanic, va dori să vadă mai întâi felul în care RBS implementează noile reglementări Basel III.

RBS a anunțat înregistrarea unui profit înainte de taxe pe primul trimestru de 1,05 miliarde de lire sterline, mai mult decât dublul profitului înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Cu toate acestea, oficial banca a înregistrat o pierdere de 1,4 miliarde de lire, în special din cauza pierderii contabile de 2,46 miliarde de lire determinată de fluctuațiile în valoarea obligațiunilor sale. În primul trimestru al lui 2011, banca înregistrase o pierdere oficială înainte de taxe de 116 milioane de lire sterline.

RBS a confirmat, totodată, că va replăti luna aceasta ultima tranșă din ajutorul de stat de 75 de miliarde de lire sterline primit în timpul crizei financiare din 2008. Tot în această lună, RBS va rezuma plățile de dividende către deținătorii de acțiuni preferențiale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale. În ce orașe a putut fi simțit

Ziare.com acum 16 minute
Un cutremur de 4 grade s-a produs în România, duminică dimineață, imediat după ce s-au deschis secțiile de vot pentru alegerile prezidențiale. Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7 și 16 minute, a anunțat Institutul Național de

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 16 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 35 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°